INTERVIU/ Mirela Backin: Credinţă şi speranţă, asta îmi doresc, asta doresc să ofer

INTERVIU/ Mirela Backin: Credinţă şi speranţă, asta îmi doresc, asta doresc să ofer

V-aţi exprimat public că doriţi să vă implicaţi în viaţa Lipovei, în proiectele de care oraşul natal are nevoie. Concret, aveţi o strategie?
Aş dori să pornesc de la conceptul meu de bază: să încerc să fac cât mai mult bine celor apropiaţi. Aş începe cu copiii mei, Anna şi Bogdan. Întotdeauna am pus familia, pe cei dragi, în prim-plan. Bogdan, la cei 17 ani, are primele provocări în viaţă. Anna, la trei ani, are tot primele provocări în viaţă. Fiecare dintre ei trebuie să fie ocrotit, să li se ofere o linişte care să mulţumească provocarea. Copiii, pentru mine, înseamnă nu o obligaţie, ci o formă prin care îmi dau seama că nu suntem singuri pe lume, responsabilitate pe care trebuie, atunci când putem, să o extindem şi spre alţii.

În ce măsură doriţi să vă implicaţi în activitatea educaţională, nu doar a propriilor copii, ci a tuturor lipovanilor?
Cred şi îmi doresc o Lipova a noastră, a celor care am copilărit aici şi, în măsura în care pot să mă implic, o voi face. Copiii înseamnă viitorul nostru. Copiii înseamnă speranţa noastră. Pentru mine Lipova înseamnă totul: trecut, prezent şi viitor. Copiii înseamnă viitorul şi mă simt datoare să le ofer acest viitor, cu dragă inimă, cu sufletul alături de fiecare dintre copii, am participat la deschiderea noului an şcolar. De obicei nu vorbesc decât atunci când simt nevoia, decât atunci când simt că acolo mi-e locul. N-am ştiut decât cu o zi înainte că voi lua cuvântul la deschiderea noului an şcolar. Iniţial am crezut că nu e bine să mă adresez părinţilor, copiilor mai ales, pentru că erau mulţi alţi oameni mai în măsură să stea în faţa acestora. Dar, de asemenea, mi-am dat seama că dacă spun trei cuvinte o să le spun pentru că ţin prea mult la aceşti copii, pentru că am copilărit la Lipova, pentru că pe majoritatea părinţilor îi cunosc iar ei mă cunosc la rândul lor, pentru că şi eu am copii. Viitorul e strâns legat de trecut şi prezent.

Cât înseamnă trecutul şi prezentul?
Mă întorc, deşi sună ciudat, la viitor şi cred că avem nevoie de viitor. Acest viitor înseamnă copiii noştri, înseamnă speranţă, înseamnă obligaţie pentru noi, cei care trăim în prezent. Pentru a avea viitor trebuie să construim prezentul. Îmi doresc, cu credinţă şi speranţă, să putem să ne implicăm în prezent pentru a putea vorbi despre viitorul Lipovei. Dar, ca să avem prezent, întotdeauna trebuie să ne ştim trecutul. Am participat în aceste zile la slujbele de comemorare ale eroilor care au păzit aliniamentul Păuliş – Lipova. Lipova este un oraş încărcat de istorie. Să nu uităm că pe vremuri aici Mureşul făcea graniţă. Să nu uităm că încărcătura istorică a acestui oraş ne duce de la catolicismul dat de Mănăstirea Maria-Radna, românismul dat de Cetatea Şoimoş, până la bazarul turcesc şi influenţa sârbo-bănăţeană a braţului stâng al Mureşului. Întotdeauna, dacă vorbim de viitor, trebuie să gestionăm prezentul şi să nu uităm trecutul.

Cum vă încadraţi în Lipova?
Principalul argument e că am casa părintească aici. Apoi, împreună cu soţul meu, am reuşit să facem ceva pentru lipovani, să oferim 100 de locuri de muncă, ceea ce înseamnă în mod direct 100 de familii, dar şi faptul că aceşti oameni sunt mulţumiţi. Locuiesc în Lipova, trăiesc în Lipova, îşi fac cumpărăturile în Lipova şi implicit cred că am adus ceva mai mult decât locurile de muncă, ideea că putem trăi la noi în oraş, putem avea speranţă că ne este bine acasă. În plus, într-una din zile am fost pe străzile din Lipova şi am văzut că mulţi oameni mă cunosc. Vorbim aceeaşi limbă, dacă înţelegeţi ce vreau să spun, avem aceleaşi obiceiuri, aceleaşi reţete de dulceaţă sau sarmale. Mă simt acasă în Lipova. De asemenea, am o relaţie foarte bună cu credinţa, indiferent de religie. Cred şi sper că împreună, prin credinţă religioasă şi prin încredere umană vom putea să reclădim viitorul, nu eu, nu familia mea, ci toţi împreună.

Cât de mult credeţi că puteţi influenţa Lipova?
Îmi doresc tot ce-i mai bine pentru Lipova şi pentru lipovani. Atât cât pot, doresc să le aduc şi eu contribuţia, cu sprijinul tuturor vom putea să facem mai mult. Din cât pot să contabilizez, dacă nu-i un cuvânt prea pretenţios, am arătat că ne putem implica în sănătatea oraşului. Am organizat acel eveniment prin care am îndemnat locuitorii Lipovei să se apropie de sport, nu neapărat de sportul de performanţă, ci de sportul de agrement, cum ar fi ciclismul. Tot legat de sănătate civică, normală, am avut un proiect de ecologizare. Cel mai indicat mi s-a părut să arătăm tuturor că ecologizarea, curăţenia civică, trebuie să înceapă cu simbolurile Lipovei. Or, Cetatea Şoimoşului este unul dintre cele mai pregnante simboluri. Împreună cu echipa noastră am arătat că trebuie să ne respectăm valorile şi să le întreţinem, iar raţiunea de ecologizare este unul dintre aceste exemple pe care le vom repeta în viitor.

  1. doamna Bakin le zice bine sa speram ca se va dovedi la fel de priceputa si la fapte

    Raspunde
  2. cat se mai plateste pentru promovare electorala? 🙂

    Raspunde
  3. Ma scuzati, dar pana acuma unde ati fost?
    Afirmati ca vezi Doamne ati creat 100 de locuri de munca. Cine? Dumneavoastra? Mai ganditiva cand faceti asemenea afirmatii.Oricum sunt destui lipovani care va percep ca pe o persoana care calca peste cadavre ptr. a obtine avantaje de tot felul.
    Daca lipovani ar vota cu d-vstr. ar continua blestemul in care se gaseste acest oras minunat de zeci de ani.
    Ca un sfat.Lasati pe alti stimata Doamna, care se pricep si nu doar bat din gura.
    Cu respect un alegator amarat.

    Raspunde
  4. Campanie electorala?????? NU te votam doamna.!

    Raspunde
  5. Doamne…ocrotestei pe romini!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.