Au auzit ZGOMOTE ÎNGROZITOARE din podul casei. Ce aveau să descopere proprietarii ÎNTRECE ORICE IMAGINAȚIE!

Au auzit ZGOMOTE ÎNGROZITOARE din podul casei. Ce aveau să descopere proprietarii ÎNTRECE ORICE IMAGINAȚIE!

Viața unei familii de australieni din Queensland s-a transformat într-un coșmar, după ce zile la rând zgomote foarte puternice și bătăi se auzeau din podul casei.

Temându-se că vântul ar fi putut afecta acoperișul, unul dintre membrii familiei a urcat să vadă ce se întâmplă. Credea că plafonul este cât pe ce să se prăbușească, în momentul în care a descoperit, cu stupoare, că de vină pentru zgomotele respective erau doi pitoni uriaşi care se băteau în podul casei sale. Șocat de cele văzute, bărbatul a sunat imediat la Cairns Snake Removals, o companie care intervine în situaţii de urgență.

O echipă de intervenţie a sosit la faţa locului şi a recuperat două reptile a căror lungime depăşea patru metri, cel mai probabil masculi, și alte două ceva mai mici (femele).

Echipa de intervenţie i-a explicat proprietarului  casei că agresivitatea pitonilor este un lucru normal în perioada de împerechere.

„În sezonul de împerechere, care este acum, masculii pot deveni foarte violenţi între ei pentru a-şi câştiga drepturile”, a spus David Walton, directorul Cairns Snake Removals. „Uneori ajung să se muşte foarte tare, se încolăcesc strâns unul pe celălalt şi se lovesc”, a adăugat el.

pitonserpi imensi serpi

Foto: couriermail.com.au

  1. Banuesc ca nu a avut probleme cu rozatoare ??!!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.