Au fost TRIMIŞI ÎN JUDECATĂ pentru că AU FĂCUT ceea ce autorităţile nu au fost în stare

Au fost TRIMIŞI ÎN JUDECATĂ pentru că AU FĂCUT ceea ce autorităţile nu au fost în stare

Situaţie fără precedent într-o localitate din România, unde, mai mulţi oameni au fost trimişi în judecată pentru că au asfaltat din proprie iniţiativă un drum plin de gropi.

După 8 ani în care au aşteptat ca autorităţile să facă ceva, locuitorii dintr-o comună ieşeană au pus mâna pe lopeţi şi au reparat singuri o porţiune de un kilometru din Drumul Judeţean 280 J, care face legătura între comuna Butea şi oraşul Iaşi.

Ideea asfaltării pe cont propriu i-a aparţinut lui Costel Năstase, fost primar al localităţii, care a şi suportat costurile, în valoare de 600 de lei. Atât Năstase, cât şi alţi 6 localnici au fost trimişi în judecată pentru că nu au avut autorizaţie pentru a efectua lucrarea respectivă, iar acum riscă de la o amendă penală, până la şase luni de închisoare.

Sătenii sunt, însă, de partea lor.

„Au ajuns să aibă dosar penal pe banii lor, de ce?”, se întreabă unul dintre localnici.

Problema şi mai mare este că Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor nu are banii necesari pentru a continua ce au început sătenii.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.