AUR Arad, fără personaje controversate! În organizație „se intră greu și se iese ușor”

AUR Arad, fără personaje controversate! În organizație „se intră greu și se iese ușor”

După o lungă absență din spațiul public, AUR Arad a organizat astăzi o conferință de presă în care au fost prezenți Dan Artimon, coordonator al filialei județene, și Denisa Crișan, coordonator al organizației din Bocsig.

Oarecum surprinzător, pentru că – nu-i așa? – ne așteptam să vedem la AUR Arad politicieni de conjunctură și oameni de afaceri controversați, dispuși să urce pe repede-nainte direct pe vârful valului care să-i ducă în Parlament, Consiliul Județean sau Primăria Arad. În schimb, l-am găsit în fața presei pe Dan Artimon, o puternică voce a societăți civile din Arad, alături de o doamnă din Bocsig despre care deocamdată nu știm (mai) nimic. Deci, bilă albă până acum.

Mai departe, aflăm că organizația județeană, care (totuși) are un deputat în Parlamentul României, despre care iar nu știm mare lucru (nici noi dar, mai cu seamă, nici alegătorii!) se află în plin proces de reorganizare. Asta, desigur, dacă a fost organizată vreodată!

Dar, să nu o mai lungim și să le dăm cuvântul celor doi.

„Filiala AUR Arad este în plin proces de restructurare și dezvoltare, avem filialele funcționale și oameni pregătiți pentru toate unitățile administrativ – teritoriale din județ. Suntem pe trend ascendent și acest lucru pare interesant pentru multe personaje și personalități din Arad, mai mult sau mai puțin de notorietate. Organizația noastră este una care funcționează după reguli, în mod democratic și în care se intră greu și se iese ușor. Avem un nou sediu care va fi funcțional în următoarea perioadă și cei care sunt simpatizanți, cei care vor să ne cunoască, sunt așteptați acolo. Vom începe și campania «Cardul AUR», o campanie națională care se desfășoară și în teritoriu. Cardul are un cost de 100 de lei pe an, adică mai puțin de 10 lei pe lună. Pentru cei care sunt membri, acest card înseamnă cotizația pe un an, iar pentru simpatizanți e un mijloc de a susține acțiunile noastre, într-un mod total transparent. Îi invităm pe toți cei care cred în ceea ce noi credem și care sunt dispuși să se reprezinte cu adevărat, să vină alături de noi. România trebuie să fie o țară care își impune propriile valori și principii”, a punctat Dan Artimon.

Ulterior, Denisa Crișan a explicat ce a atras-o în AUR: „Am aderat la proiectul AUR în urmă cu un an, în plină campanie de strângere de semnături «Jos, Iohannis!». Am început cu multă muncă și încercăm să fim cât mai activi și ne bucurăm că suntem apreciați ca organizație locală și avem tot sprijinul noii conduceri”.

Cam atât, deocamdată, reținând un lucru: În AUR Arad „se intră greu și se iese ușor”!

  1. La AUR se simte gustul victoriei deci vor fi multi pretendenti

    Raspunde
  2. AUR e noul PPDD. 😉

    Raspunde
  3. NU. AUR nu are nimic din PPDD. Și nici pretendenți care vin la miros de cașcaval. Trebuei să-și reînnoiască mesajul. De la anti prezent la prezentarea unui rpoiect de Constituție în vederea construirii unui nou stat român. Sigur că e pretențios și greu dar un alt mesaj îi va face să dispară. Totul ține de ceea ce este lăsat să facă.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.