Aurel Ardelean, o amprentă în inimile tuturor

Aurel Ardelean, o amprentă în inimile tuturor

Astăzi, 4 iulie, ar fi fost o zi de sărbătoare la UVVG Arad. Prof. univ. dr. Aurel Ardelean ar fi împlinit 83 de ani, dar Dumnezeu a avut alte planuri și l-a luat la El mult prea devreme.

A fost un adevărat patriot, și a dorit, mai mult ca orice, ca Aradul să aibă învățământ universitar de calitate și să dea “vârfuri” în cât mai multe domenii. Astfel că, în anul 1990, a luat ființă Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, cu două facultăți, ajungând, la 32 de ani de la înființare, o instituție care se mândrește cu medici, avocați, judecători, cercetători, farmaciști, economiști și alți profesioniști de renume în domeniile lor de activitate.

O simplă căutare pe Google ne-ar duce spre cariera prof. univ. dr. Aurel Ardelean, care include un doctorat în științe biologice în 1980 și statutul de membru corespondent al Academiei de Științe Medicale din România; om politic, filantropist, profesor, dar poate mai important decât toate, bunic, tată și soț.

Astăzi ne-am fi adunat cu toții în jurul rectorului fondator al U.V.V.G., iar dumnealui, cu zâmbetul pe față și voce blândă, ne-ar fi mulțumit pentru urările de „La mulți ani” cu eleganța-i din alte vremuri.

Dacă ar mai fi cu noi, i-am spune că nu va fi uitat niciodată, visul lui a fost împlinit și merge mai departe. I-am spune că a atins inimile tuturor celor care l-au cunoscut și a lăsat o amprentă pentru totdeauna, prin ceea ce a fost și a inspirat pe mulți să devină.

Ne-a lăsat moștenire o poveste de viață cum nu sunt multe, o universitate cu mii de absolvenți, răspândiți peste tot în lume, și visul unuia din ctitorii României Mari, Vasile Goldiș, împlinit.

Poate una din cele mai frumoase caracterizări a Rectorului Fondator al U.V.V.G. Arad descrie cea mai mare parte a moștenirii sale: „Omul providenţial care a îndeplinit visul arădenilor de a avea învăţământ superior în oraşul nostru, cerut de Vasile Goldiş, la începutul veacului trecut, în Parlamentul de la Budapesta.”

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.