Autoturism de 50.000 de euro, căutat de autorităţile din Italia, descoperit la Nădlac

Autoturism de 50.000 de euro, căutat de autorităţile din Italia, descoperit la Nădlac

Un autoturism în valoare de 50.000 de euro, căutat de autorităţile din Italia, a fost descoperit la Nădlac.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au descoperit, la controlul de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un autoturism Range Rover Evoque, în valoare de 50.000 de euro. Autovehiculul figurează în bazele de date ca bun căutat de autorităţile italiene.

„În data de 24 mai, în jurul orei 11.40, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, pe sensul de intrare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un cetăţean român, în vârstă de 46 de ani, conducând un autoturism marca Range Rover Evoque. În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări cu privire la   autovehiculul în cauză, în urma cărora s-a constatat faptul că acesta figurează în bazele de date ca «bun căutat pentru confiscare», alertă introdusă de autorităţile din Italia. Șoferul a declarat că autoturismul i-a fost încredințat de un cetățean italian, asociat la firma de leasing care deține în calitate de proprietar autoturismul, care l-a informat că poate utiliza autoturismul fără a întâmpina probleme. Autoturismul, în valoare de 50.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, urmând ca la finalizarea cazului să fie dispuse măsurile legale care se impun”, precizează purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.