Avertisment SUMBRU pentru LIDERII LUMII! Toți VOM FI AFECTAȚI!

Avertisment SUMBRU pentru LIDERII LUMII! Toți VOM FI AFECTAȚI!

Atacurile cibernetice sunt tot mai frecvente în ultima vreme, astfel încât ne putem aștepta ca în curând să fie „înghenunchiate” întregi națiuni cu ajutorul hackerilor.

Numărul dispozitivelor ce pot fi sparte crește pe zi ce trece, avertizează Eugene Kaspersky, directorul companiei de securitate Kaspersky Lap. „Ce numiți voi Internetul Tuturor Lucrurilor, eu numesc Internetul amenințărilor”, a spus Kaspersky în fața liderilor lumii, la Forumul Economic Mondial de la Davos. Liderii lumii au primit avertismente privind daunele ce pot fi produse de hackeri, atât în cazul utilizatorilor casnici, dar mai ales asupra guvernelor.

„Cel mai pesimist scenariu implică atacul unei infrastructuri mari, a unei centrale de energie, de exemplu. Dacă nu ai curent, restul nu funcționează”, a explicat expertul.

Nu numai Kaspersky a discutat despre atacuri cibernetice, ci și Toomas Hendrik Ilves, președintele Estoniei. „Poți crea haos în foarte multe feluri”, a spus acesta. Este datoria guvernelor să ofere cetățenilor unelte de criptare, pentru a-și ține datele în siguranță, a continuat el.

Hendrik Ilves a reamintit și despre faptul că autoritățile responsabile cu traficul din Los Angeles au fost în grevă și au lăsat toate semafoarele pe roșu. „Dar ce s-ar fi întâmplat dacă cineva le-ar face pe toate verzi”, a întrebat președintele Estoniei.

Jean-Paul Laborde, directorul diviziei de contra-terorism al ONU, a arătat că există din ce în ce mai multe legături între rețelele de crimă organizată și grupările extremiste, precum Statul Islamic, și a explicat că aceste grupări se unesc pentru a lansa atacuri cibernetice asupra autorităților.

El a făcut apel la comunitatea internațională, pentru crearea unei infrastructuri internaționale care să faciliteze prinderea infractorilor cibernetici.

Foto: thrivenotes.com

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.