AVERTIZARE de CANICULĂ! Cum putem lupta cu TEMPERATURILE RIDICATE

AVERTIZARE de CANICULĂ! Cum putem lupta cu TEMPERATURILE RIDICATE

Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Arad recomandă populaţiei mai multe măsuri preventive ca urmare a avertizării de caniculă emisă de meteorologi, cu atenţionare de temperaturi peste 35ºC în judeţul Arad.

Iată care sunt acestea:
• hidratarea pentru funcţionarea normală a organismului;
• pentru prevenirea incidentelor este recomandat, pe cât posibil, evitarea expunerii prelungite la soare, între orele 11 şi 18;
• purtarea pălăriilor de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
• menţinerea temperaturii în jur de 37ºC şi înlocuirea pierderilor de apă pentru evitarea apariţiei crampelor de căldură, insolaţiei, epuizării, şocului hipertermic;
• consumul zilnic de lichide (între 1,5 -2 litri), fără a se aştepta să apară senzaţia de sete, fiind necesar un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 -20 de minute;
• apa trebuie consumată în cantităţi mici, dar mai des;
• lichidele consumate trebuie să nu fie foarte reci, deoarece se elimină mult mai repede din stomac decât cele calde;
• nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
• evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;
• consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene verde, galben, prune, castraveţi, roşii) deorece acestea conţin o mare cantitate de apă;
• o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă;
• evitaţi activitaţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, gradinarit, etc);
• diferenţa de temperatură nu trebuie să fie foarte mare, dacă aveţi aer condiţionat reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
• evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie ( sport, grădinărit);
• pentru sugari şi copii mici menţineţi acelaşi tip de alimentaţie, fără introducerea de alimente noi în această perioadă;
• la cel mai mic semn de suferinţă al copilului sau mamei, aceştia se vor prezenta la medicul de familie care va decide conduita terapeutică.

„Vor fi asigurate, în colaborare cu autorităţile locale, puncte de acordare a asistenţei medicale şi de distribuire a apei potabile, pe raza judeţului Arad”, a precizat Constantin Cătană, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.