AVION MISTUIT de FLĂCĂRI pe pistă: Cel puțin 7 persoane AU AJUNS la spital (VIDEO)

Un avion aparținând companiei British Airways a luat foc pe pistă, chiar înainte de decolare.

Aparatul de zbor, având 172 de persoane la bord, cu destinaţia Londra-Gatwick, se afla pe Aeroportul McCarran din Las Vegas când a fost cuprins de flăcări și fum.

Cei 159 de pasageri și 13 membri ai echipajului de zbor au fost evacuați în regim de urgență, pe toboganele de evacuare. Cel puţin 7 persoane rănite uşor au fost transportate la spital, potrivit unor reprezentanţi ai aeroportului. Acestea prezentau vânătăi și lovituri dobândite în urma evacuării.

Potrivit Agenției Federale Americane a Aviației (FAA), motorul din stânga al aparatului Boeing 777-200 aparținând British Airways a luat foc în timpul decolării.

Restul aeroportului a funcționat în mod normal, în ciuda incidentului.

 

Sursa: huffingtonpost.fr

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.