A fost DESCOPERITĂ ORA IDEALĂ la care ar trebui să începem munca. Altfel, jobul NE OMOARĂ CU ZILE

A fost DESCOPERITĂ ORA IDEALĂ la care ar trebui să începem munca. Altfel, jobul NE OMOARĂ CU ZILE

Programul de lucru zilnic ne torturează organismul mai mult decât ne gândim. Faptul că suntem forțați să începem activitatea la ora 8 sau 9 dimineața, ne afectează performanțele, atenţia și chiar memoria pe termen lung. Ajungem adesea la extenuare, frustrare și anxietate.

O spun cercetătorii de la Oxford, care au ajuns la concluzia că ora la care începem să lucrăm ar trebui să fie în strânsă legătură cu ceasul nostru biologic.

De aceea, ora 8 sau 9 dimineaţa este total nepotrivită pentru a începe programul de lucru. Însă, puțini sunt cei care dau importanță acestui lucru. Este motivul pentru care mulţi angajaţi se îmbolnăvesc, sunt extrem de obosiţi şi stresaţi.

Potrivit oamenilor de știință, ora de începere a lucrului ar trebui să se afle în strânsă legătură cu ceasul nostru intern, potrivit căruia până la vârsta de 55 de ani, ora 9 nu este ora de la care ar trebui să muncim.

Cu toate acestea, cei mai mulţi angajaţi încep programul de lucru la această oră, sfârşindu-l la 17.00, ceea ce face ca performanţele lor să fie slabe, iar starea de spirit una deloc bună.

Dr. Paul Kelley de la Universitatea Oxford atrage atenţia că ar trebui ca societatea să fie reformată din acest punct de vedere, iar cursurile la şcoală să înceapă mai târziu, la fel şi programul de lucru, pentru a fi în ton cu ceasul nostru biologic.

Practic, a explicat cercetătorul, nu poţi cere organelor, cum ar fi ficatul sau inima, să-şi schimbe „programul”. Mergând pe acest raţionament, cercetătorul susţine că „Lipsa somnului este o tortură”.

O singură săptămână în care se doarme mai puţin de şase ore pe noapte duce la nu mai puţin de 711 schimbări în funcţionarea genelor.

Foto: huffpost.com

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.