Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Arad a dat publicității un prim bilanț al furtunii care a lovit aseară județul Arad.
În urma acesteia au avut loc zeci de intervenții ale pompierilor arădeni, atât în municipiul Arad cât și în județ.
Astfel, de aseară și până azi-noapte ora 2,30 s-a intervenit după cum urmează:
ISU Arad a intervenit în municipiul Arad la degajarea a 26 copaci și a șapte acoperișuri, lucrând la foc continuu cu opt autospeciale, 25 de subofițeri și doi ofișeri.
Cei de la Drumuri Naționale au intervenit pentru degajarea a doi copaci pe DN79 Arad – Oradea.
Servicul Edilitar al Municipiului Arad a intervenit în municipiul Arad pentru degajarea a șapte copaci.
Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU) din Sântana, Livada, Curtici, Iratoșu, Șagu, Nădlac și Semlacau intervenit în județ și pe drumurile dintre localități pentru degajarea a 27 de copaci rupți de vânt.
Lasă un comentariu