Bogdan-Gheorghe Noghiu (PNL): „Dragnea îl hâșâie pe Fifor acasă la el, la Dolj!”

Bogdan-Gheorghe Noghiu (PNL): „Dragnea îl hâșâie pe Fifor acasă la el, la Dolj!”

Bogdan-Gheorghe Noghiu (PNL) afirmă că președintele PSD, Liviu Dragnea, s-a săturat de migrarea colo-colo a baronilor partidului și le cere să se întoarcă fiecare acasă și să candideze din județele lor.

E o solicitare firească, dar pentru baronul Fifor e ca o lovitură în moalele capului! După ce a confiscat filiala arădeană a PSD și a reușit să o mențină eroic pe ultimele locuri din țară și după alegerile locale, Fifor este hâșâit la Dolj, prin directiva lui Liviu Dragnea. Și să nu fie niciun dubiu, Dragnea a subliniat că este pentru prima oară când organizațiile județene PSD își vor nominaliza candidați la alegerile parlamentare din județele lor! Oricât ar întoarce-o Fifor, la acest criteriu nu corespunde. El nu numai că nu este arădean, dar prin faptele sale nici nu a susținut Aradul și a făcut în repetate rânduri declarații insultătoare la adresa arădenilor. Să ne amintim doar de postarea pe Facebook în care scria despre arădenii care nu îi plac că sunt gândaci buni de tratat cu insecticid!”, susține Bogdan-Gheorghe Noghiu.

„Am tot repetat că unul ca Fifor, care nu are nicio legătură cu Aradul, nu are ce căuta pe listele electorale din Arad. A făcut el șmecheria cu transferul de la Dolj, unde nu l-a mai vrut nimeni, dar uite că nici Liviu Dragnea nu mai înghite toate ghidușiile baronilor PSD disperați să mai prindă un loc în Parlament și îi trimite la electoratul lor de acasă, care îi cunoaște și știe ce le poate pielea. Să vedem cum le va explica Fifor cetățenilor din Dolj că i-a abandonat, le-a întors spatele numai din interes, să se agațe disperat de mandatul de parlamentari”, a mai declarat Bogdan-Gheorghe Noghiu.

 

  1. Domnule Bogdan sant de acord ca ca fifor nu este aradean dar de FARAONUL DICTATOR care a distrus acest oras de ce nul il trimiteti la originele lui adia OLTENIA VIA BRAD.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.