BREAKING NEWS: Accident cu ȘASE VICTIME, trei COPII și trei adulți, pe AUTOSTRADA VESTULUI (UPDATE: FOTO)

BREAKING NEWS: Accident cu ȘASE VICTIME, trei COPII și trei adulți, pe AUTOSTRADA VESTULUI (UPDATE: FOTO)

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și o autoutilitară a avut loc în această dimineață pe Autostrada A1.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad, evenimentul rutier a avut loc la 1 km de Vama Nădlac. Conform primelor informații în urma accidentului au rezultat șase victime, trei copii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani și trei adulți. Victimele sunt conștiente, cooperante.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje medicale.

UPDATE 1/ Victimele au fost preluate de echipajele medicale şi transportate la UPU Arad, toate fiind conştiente şi stabile.

UPDATE 2/ Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit că evenimentul s-a petrecut în jurul orei 11.17 . Un arădean de 43 de ani a condus o autoutilitară pe A1, în apropierea PTF Nădlac 2. Din cauza altor preocupări, de natură a-i distrage atenția, acesta nu a păstrat o distanță de siguranță față de autoturismele care circulau cu viteză redusă în coloană, intrând în coliziune cu două dintre acestea, care au fost proiectate în alte trei autoturisme din coloană. Au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale trei copii și patru adulți. În urma concluziilor medico-legale urmează a fi efectuată încadrarea juridică. În acest moment se circulă doar pe banda doi, fiind restricționată circulația pe banda de urgență și banda 1.

Foto: ISU Arad

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.