Bunul simț şi politica nu fac casă bună (nici) la Arad

Bunul simț şi politica nu fac casă bună (nici) la Arad

„Informația este putere”. Dacă deții informația, o poți folosi ca un as în mânecă, când și cum consideri tu.

Se poate spune că noi, presa, deținem informația, noi suntem responsabili de transferul ei între subiecți și cititori.

Am descoperit, totuși, că poți adăuga propriul tău cuvânt și să personalizezi sintagma în mod specific pentru tine: „… este putere”.

Pentru unii, acel cuvânt este „banul”, pentru alții este „influența” sau „controlul”.

Eu nu am găsit încă acel cuvânt, însă se pare că dau zilnic cu capul de cel al altora.

Nu este greșit să dorești putere, sau orice alt element legat de ideea de putere, dar este greșit când treci linia numită „bun simț și etică” pentru a o obține.

Cu tot respectul și asumarea, din punctul meu de vedere, acea linie este aproape inexistentă în politica românească, cu atât mai mult în cea locală.

Este o linie trasată universal, dar atât de mulți merg fix pe ea, încât s-a tocit, culoarea se pierde și nu o mai vezi.

Situațiile în care am văzut cu ochii mei cum se sare și se dă cu piciorul în acea linie au fost multe.

Ba văzând lupta aprigă pentru un loc călduț în administrație, ba într-o situație în care, vrând să afli ceva de interes public (fiind om de presă) ți se închide în nas cu nonșalanță, sau, ți se promite că vei primi un răspuns dar acel răspuns întârzie să apară, ba chiar nu vine deloc.

Ah, să nu uităm de momentele în care adresezi o întrebare pertinentă la o conferință de presă, cu așteptarea unui răspuns la fel de pertinent, însă cel mai important personaj al urbei, care o ia din nefericire pe urmele predecesorului, decide să întoarcă întrebarea împotriva ta și, la început de drum fiind, să încerce să te facă de râs.

Pe plan local, cele mai multe partide politice se bazează pe ideea de schimbare, resetare, dar culmea, se folosesc de aceleași metode mișelești pentru a promova și pune în practică această idee.

Procentual vorbind, ar fi mai mare posibilitatea să ni se confirme o formă alternativă de viață de pe Marte decât cea în care să fim în viață când clasa politică românească va fi presărată de valori etice.

Cam aici se găsește bunul simț în politică. La limita dintre existență și extincție.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.