Caba: „Faptul că banii arădenilor sunt aruncaţi efectiv pe lucrări de proastă calitate mă pune pe gânduri”

Caba: „Faptul că banii arădenilor sunt aruncaţi efectiv pe lucrări de proastă calitate mă pune pe gânduri”

Samuel Caba, candidatul Mişcării Populare la funcţia de primar al Aradului, a luat din nou poziţie pe tema lucrărilor de proastă calitate executate în municipiu în timpul administraţiei Falcă.

„Am fost de curând pe strada Meţiau, o zonă care se dorea a fi un «Magheru» al Aradului. Ceea ce am văzut m-a pus pe gânduri. Am văzut o stradă pseudo reparată, un fel de operaţie estetică efectuată de amatori, un fel de şaormă cu ingrediente dubioase. Iar asta m-a făcut să mă interesez ceva mai mult despre costurile lucrărilor de acest gen în municipiul Arad. Am rămas siderat în momentul în care am aflat unele din aceste sume. Cele pe care le-am putut consulta, deoarece foarte multe dintre investiţiile cel puţin ciudate ale actualei administraţii sunt ţinute «la secret». V-aţi întrebat vreodată cât costă repararea unor drumuri care e făcută atât de prost, încât la prima ploaie mai serioasă cratere imense se cască înapoi, înghiţind pivoţi, nervi, şi banii comunităţii. Nu o să mai spun ceva despre băncile de pe Meţianu, cred că s-a vorbit deja prea mult despre asta”, a afirmat Caba, într-un comunicat de presă.

Acesta a spus că „există două teorii în această chestiune”: „Sunt doar teorii, deci nu e cazul să ne aprindem mai mult decât e necesar. Lucrările de reabilitare a drumurilor în Arad costă mai mult decât oriunde deoarece firmele (de fapt, firma de casă) care realizează aceste reabilitări are preţuri foarte mari, preţuri care nu se regăsesc în calitatea lucrărilor. Acest lucru se întâmplă deoarece: fie această companie poate să pună ce preţ vrea ea pe aceste lucrări, deoarece «are la mână» administraţia, fie şpaga cerută acestei companii este atât de mare, încât aceasta trebuie să facă rabat serios la calitate. Sincer, aş vrea să cred că nici unul dintre aceste scenarii nu este adevărat. Dar faptul că banii arădenilor sunt aruncaţi efectiv pe lucrări de proastă calitate mă pune pe gânduri. Şi, sunt sigur, vă pune şi pe dumneavoastră”.

  1. Atat? Doar te pune pe ganduri ??? ori esti idiot…ori prost !!! Pai tu ca si viitor candidat la primaria Arad cum poti sa declari asa ceva? ” ca te pune pe ganduri”…. vai si amar ce candidat…..Sincer mai bine nici nu declarai asa ceva….Aveai N variante in care sa arati proasta calitate a lucrarilor din Arad, dar tu ai ales-o pe cea mai idioata…auzi…te pune pe ganduri….

    Raspunde
    • Ce asteptari aveti de la un pseudo-vindecator agramat care nu e in stare sa lege doua vorbe? Nu e de ajuns ca isi manipuleaza enoriasii de la secta pe care o pa$tore$te… ba mai mult vrea sa devina si primar :)))

      Raspunde
      • Caba Samuel, cel mai potrivit om pentru functia de primar al Aradului!

        Raspunde
        • Domnul Caba, spre deosebire de Falca si PSD, duce o campanie electorala curata. In loc sa lanseze atacuri la persoana, dansul prefera sa faca cunoscute problemele din acest oras si greselile administratiei lui Falca. Nici o problema nu este minora. Are votul meu!

          Raspunde
  2. iar si-a pus Falca postacii sa atace contracandidatii pe siteuri

    Raspunde
  3. Indiferent de sensul pro sau contra al unui comentariu, atacul la persoană demonstrează una din două sau chiar două certitudini privind comentatorul: atributul de postac – şi deci, luptă laşă, şi/sau nivelul de educaţie şi cultură foarte scăzut al comentatorului. Un comentariu serios se arată prin limbaj serios şi argumente pertinente.

    Raspunde
  4. Persoana de dinaintea mea demonstrează decenţă şi e de dorit ca eventualele comentarii să se arate a fi sobre şi argumentate.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.