Campanie sau cum se va numi

A început o nouă campanie electorală. Un procent semnificativ din populaţie habar n-are de ea şi nici nu-şi dă vreo osteneală să se „aprindă” politic. Mai degrabă stă cu ochii pe trezirea ursului din est, după lunga semi-hibernare, decât să intre în mizeria ce nu mai încetează a se desfăşura sub privirile noastre. Până la urmă, această atitudine este una cât se poate de corectă (nu spun normală) având în vedere oferta lipsită de bun simţ a circarilor bine întreţinuţi încă de noi. Ne cer peste o lună votul, fără nici un dram de ruşine, aceleaşi partide ce au făcut din reprezentarea intereselor româneşti o mare bătaie de joc. Acum, cu experienţa acumulată, nu fac altceva decât nişte calcule politice menite a „da bine” în faţa şefilor familiilor politice europene. De fapt, cam asta e miza. Doar fraierii se pot gândi că parlamentarii noştri vor „trage” pentru România. Pe ici, pe colo, câteva glasuri sufocate de diferenţele prea dese de altitudine se mai aud prin difuzoarele sălii imense. În rest, zero. La noi, pentru că la ei se suplimentează cu mii de euro lunar.

Partidul care a distrus în mare parte România după anul 1990 îşi conservă cât se poate de bine statutul de „grup ocult” prin modul cum înţelege să participe la competiţii. „Muşcă şi fugi” este strategia PSD. Minciuna fiind ingredientul din fiecare masă a şefilor, nu ne puteam aştepta în acest sfârşit de săptămână decât la lansarea unui „mare adevăr” tip Ponta. USL trăieşte bine mersi, deci votaţi candidaţii USL, care sunt români ce ne vor apăra. Dar cine ne ameninţă? Dacă, totuşi, o face cineva, nu avem armată? Sau aceasta este doar pentru a păzi biroul marelui strateg, huiduit acum şi în judeţul unde a fost ales deputat? Să fim serioşi. De duşmani ne ştim apăra destul de bine. Problema este că nu ştim să ne negociem interesele sau mai bine zis cei care se aşează la astfel de mese sunt habarnişti total. Apoi, chestia cu toaleta în care sunt aruncate de-a valma figurile respinsului naţiunii şi a celor aproape de el, împreună cu cea a liderului liberal, frizează grotescul în toată mizeria lui. Asta înseamnă să-şi arate faţa hidoasă pe care a ascuns-o atâta timp cât s-a plimbat prin oraş cu oameni civilizaţi şi spălaţi. Nu ştie omul că deodorantele sunt eficiente doar după duşuri, aşa că îşi închipuie că le poate folosi doar pe cămăşi.

Avem şi o echipă de independenţi. De departe, se distinge prin notorietate Mircea Diaconu, actorul. Omul nu are nici un fel de idee, decât pe aceea de a candida. Ok. Nu am văzut pe nimeni că s-ar distinge în vreun fel. Toţi, sau aproape toţi sunt opaci. Repetă, precum papagalii, aceleaşi teme complet fără noimă pentru cei 75%, decişi să spună „pas”. Mai sunt vreo 7, care mai de care cu pretenţii de apărător de neam, dar în realitate toţi sunt no-name şi fără de vreo şansă. Să aduni cca. 140 mii de voturi cu mesaje dezinteresante şi să mizezi pe conştienţa românilor de a le accepta dovedeşte faptul că oamenii au şi multă naivitate. Sigur, nu este imposibil, dar foarte puţin probabil, da.

Nenorocirea de care nu am reuşit să scăpăm în urmă cu doi ani ameninţă cu puşcăria pe cei ce dau cu banii în candidaţi. Avem legi, zice el, aşa că aveţi grijă. Asta-i marea lui preocupare, pe lângă dorinţa de a duce ţara la ruină totală prin prezenţa lui la Cotroceni şi după decembrie, în condiţiile vreunei crize majore în regiune. Doamne, ai milă de noi, un război l-om duce cumva, dar mai mult ne va fi tare greu…

Uite aşa, va trece o lună din primăvara asta şi ne vom suci gâtul precum spectatorii din tenis. Când în Moldova şi Ucraina, când la mizeria de viaţă pe care ne-o facem tolerându-i în continuare pe aceşti oameni mărunţi dar cu apucături de hiene nesătule.

Curăţenie vom face noi, o dată şi-o dată…