Candidat SURPRIZĂ la PRIMĂRIA Aradului. Despre cine este vorba

Candidat SURPRIZĂ la PRIMĂRIA Aradului. Despre cine este vorba

În cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc astăzi, Alianța Național Țărănistă (ANȚ) a anunțat candidatul pentru „bătălia” alegerilor locale.

Este vorba despre Silviu Dascăl, un arădean cunoscut pentru acțiunile sale caritabile și nu numai.

De asemenea, s-a implicat de-a lungul timpului și în problemele privind administrația locală, participând activ la dezbateri publice.

Am fost desemnat colegul din ultima bancă, mi-am dorit să avansez spre prima. Noi nu ne luptăm cu nimeni, ci încercăm să facem ceva pentru Arad. Suntem nemulțumiți de situația actuală a Aradului și ne dorim să avem o contribuție, nu să criticăm de dragul criticii. Personal, am avut destul de multe intervenții care au schimbat aspectul acestei urbe. Mă onorează această desemnare, venim cu o ofertă electorală consistentă, mergem pe un filon țărănist, avem o motivare creștin-democrată și ne dorim un restart al Aradului. Ne dorim să nu avem momente penibile precum «sărbătorirea nașterii mântuitorilor», ne dorim civilizație”, declară Silviu Dascăl, secretar județean al ANȚ și candidatul pentru funcția de primar al Aradului.

Noi venim într-o competiție electorală cu tot spectrul politic arădean, competitorii noștri fiind atât PNL cât și PSD. Suntem un partid de centru dreapta, nu avem nimic în comun cu PSD, este doar opoziție de stânga, deci electoratul nostru tradițional este cel de centru dreapta”, a declarat Radu Ghidău, președintele partidului.

 

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.