Cantitate impresionantă de heroină CONFISCATĂ de poliția elenă!

Cantitate impresionantă de heroină CONFISCATĂ de poliția elenă!

Aproape o tonă de heroină a fost confiscată, sâmbătă seara, dintr-un depozit din Koropi (Grecia), o mare suburbie aflată la 40 de kilometri de Atena, unde în urmă cu o săptămână 1,133 tone de heroină au fost descoperite într-un alt depozit.

14 persoane au fost arestate, printre care zece indieni, membri ai echipajului unui petrolier, a anunțat duminică poliția portuară elenă, citată de agențiile internaționale de presă.

Printre persoanele arestate figurează și responsabilul societății maritime grecești ce deține nava Noor One, sub pavilion togolez și la bordul căreia drogurile au ajuns în Grecia. Drogurile au fost aduse aici din Oceanul Indian.

O parte din droguri a fost ascunsă în saci cu praf de marmură din depozit, iar restul mărfii a fost descoperită la domiciliul armatorului, a cărui identitate nu a fost dezvăluită.

Cu o greutate totală de peste două tone, cele două încărcături „reprezintă cea mai importantă cantitate de heroină confiscată vreodată în Europa”, a afirmat duminică ministrul grec al marinei comerciale Miltiadis Varvitsiotis.

Foto: philenews.com

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.