În ultimile douăzeci de secole, de când istoria consemnează cât de cât date mai precise, așezarea globală de la începutul vreunui secol nu a corespuns cu cea a sfârșitului de secol. Întotdeauna condițiile după o sută de ani s-au dovedit a fi altele de cum le-au gândit decidenții altor vremurii mai înaintate, ceea ce a dus la modificarea pretențiilor și de aici la prezentarea lor ca argumente pentru ultimatumuri. Harta geopolitică a lumii în anul 1900 arăta diferit de cea pe care o vedem în acești ani. Anglia, spre exemplu avea o mult mai mare forță decât o are în zilele noastre. Rusia, cu câteva războaie câștigate împotriva turcilor îndeosebi, își anunța pretenții de putere mondială având în spate un teritoriu imens, care însemna în fapt o bună parte din resursele mondiale. Ceea ce s-a simțit în anii secolului XX. Politica de alianțe la nivel mondial a încercat să țină seama de apropierea de resurse sau măcar dezvoltarea căilor spre acestea în așa fel încât siguranța transportului să fie deplină. Pentru aceasta, puterile au sacrificat de cele mai multe ori popoare, culturi cu cinismul perpetuării unei bunăstări a propriilor nații, cărora li se servesc ideologii mereu inventate care să asigure mentalitatea de supraoameni sau popoare îndreptățite versus popoare tolerate. Românii, din păcate, și asta istoria a dovedit-o, nu fac parte din paleta de popoare îndreptățite. S-au remarcat cel mult prin îndârjirea cu care și-au apărat ceea ce știau că este al lor. Vorbesc doar de popor nu și de reprezentanți ai lui. Atunci când au fost lăsați în pace să se autodetermine cum știu ei, românii au făcut-o dând de multe ori fiori celor care trasau linii de demarcație în Europa. Că nu am fost și nici acum nu suntem iubiți prin lume nu este un secret pentru nimeni. Fără a recurge la teorii ale conspirației, doar privind în urmă la cei 26 ani de când avem „alegeri libere” putem observa cu ochiul liber cât au fost de libere aceste alegeri și ce profit avem noi ca popor din democrația import-export. Au intrat la noi în case, ne-au distrus aproape ca popor unit la propriu cât și la figurat și acum urmează a culege fără prea mari eforturi din resursele cu care Dumnezeu a binecuvântat acest pământ. Nu știu să existe vreo scriere veche în care să se spună explicit, cum au evreii, că noi românii vom ocupa și vom trăi pe teritoriul din Carpați și Dumăre, dar dacă suntem aici este pentru că aici trebuia să fim și nu în America de sus sau în orice altă parte. Nu am deranjat pe nimeni fără să batem la ușă. Dacă ne-au primit, am intrat, dacă nu, ne-am întors la ale noastre și ne-am văzut mai departe de treabă. Așa am fost și așa suntem. Doar că unora nu le-a prea plăcut de noi că suntem prea liniștiți pe un pământ pe care l-au tot râvnit și au încercat să ne dea afară. Dacă, de-a lungul veacurilor nu au reușit, acum încearcă prin a ne face viața grea. Și asta cu ajutorul celor pe care îi „aleg” să ne conducă. Deocamdată, fiecare nație își are locul ei pe pământ, dar cu timpul este posibil să nu mai fie loc pentru toți și unii să se gândească la geografia țării noastre nu numai pentru resurse ci și pentru alte năzbâtii. Cele mai periculoase vulnerabilități, care nu fac obiectul dezbaterilor în CSAT, sunt vizibile și la îndemâna oricui care vrea să constate și să privească realitatea. Sporul natural negativ și emigrarea din motive economice. Sigur că sunt legate între ele, dar consecințele pe termen mediu și lung pot fi catastrofale. Europa, ca leagăn al civilizației și-a conservat națiunile în secolul XX și a încercat să mențină un echilibru economic după ce două războaie au măcinat-o. A renăscut, dar pare a nu fi învățat prea multe din istoria recentă și, prin câțiva frustrați, încearcă a redesena o nouă arhitectură a ei, în așa fel încât răspunsurile anilor 1914 și 1939 să le aflăm abia acum. Nimănui nu-i arde de conflicte, dar toți stau cu ochii unii pe alții. Și, mai mult ca sigur, într-o zi ne vom trezi cu știrea că… cutare a invadat sau a lansat rachete pe… fără o explicație. Și atunci se duce tihna zilelor cu care am fost obișnuiți. Ne vom strânge copiii, nepoții în brațe, și vom sta cu ochii pe streaming-urile de unde se vor transmite imagini reale din război.
Și, apoi, ni se flutură tema investițiilor în țara noastră. Ele pot fi utile dacă servesc interesului ambelor părți, dar dacă vom ajunge să depindem de ele, și la un semn dispar, întrebarea vine: ce vom face domnilor?
O fi bună UE dar numai pentru unii, nu pentru toți.
P.S. Nu sunt eurosceptic, ci eurolăsați-ne în pace!
Lasă un comentariu