CAZ ȘOCANT/ Și-a TRANȘAT SOȚUL și apoi i-a plimbat rămășițele cu taxiul

CAZ ȘOCANT/ Și-a TRANȘAT SOȚUL și apoi i-a plimbat rămășițele cu taxiul

O femeie și-a ucis soțul, după care l-a tranșat și a plecat la plimbare cu soțul „la pachet”.

Femeia, în vârstă de 64 de ani, care fusese profesoară, l-a ucis cu sânge rece pe bărbatul alături de care a trăit o viață, ulterior l-a tranșat, a luat părți din corpul acestuia, le-a pus în bagaje și a plecat, cel mai probabil, să scape de cadavru.

Ucigașa a mers cu un microbuz de pasageri zeci de kilometri, din Roman până în Târgu Frumos. Ulterior, a urcat într-un taxi cu bagajele voluminoase.

După ce a coborât din autoturism, taximetristul a fost cel care a sunat la 112 şi a anunţat că bagajele pasagerei sale emanau un miros suspect, care semăna cu mirosul de cadavru.

Ulterior, femeia a fost oprită pe stradă de poliţişti, care au descoperit că în bagajele acesteia erau, ambalate în trei saci, braţele şi trunchiul unui bărbat. Aceasta a fost dusă la Poliţie, unde a recunoscut că fragmentele umane aparţin soţului ei, pe care îl omorâse în apartamentul lor din Roman.

Ancheta în acest caz, începută iniţial de procurorii criminalişti din Iaşi, a fost preluată de cei din Neamţ.

Loading...
  1. E timpul sa faci bani! Foarte multi romani au fost surprinsi in mod placut de seriozitatea acestei oferte! Avem un sistem performant de instruire si oferim contract care sa garanteze plata rezultatelor! Deci, suntem extrem de seriosi! Vino in echipa noastra si pregateste-ti viitorul! Incepe sa castigi bani! Te invatam noi tot ceea ce trebuie sa faci! Pentru detalii, cauta-ne la adresa de email: tara_eusefina@yahoo.com

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.