Ce intenționează să facă grupul PSD-ALDE-PND din Consiliul Local Vladimirescu pentru comună

Ce intenționează să facă grupul PSD-ALDE-PND din Consiliul Local Vladimirescu pentru comună

Francisc Kempf, președintele PSD Vladimirescu, susține că social-democrații au avut o victorie de răsunet după introducerea a opt amendamente şi a unui proiect de hotărâre la bugetul anual.

Potrivit acestuia, comuna Vladimirescu poate şi trebuie să se dezvolte în ritmul şi la nivelul localităţilor bine administrate din judeţul Arad.

„Pentru aceasta este însă nevoie de investiţii şi exact acest lucru intenţionăm să facem, grupul PSD-ALDE-PND, după preluarea majorităţii în Consiliul Local. Prima măsură, pentru îndeplinirea obiectivelor, în noua componenţă a Consiliului, a constat în depunerea a 8 amendamente şi a unui proiect de hotărâre la bugetul anual. Se ştie că Vladimirescu are cel mai mare buget din judeţ, după municipiul Arad, dar din cauza lipsei oricărei strategii din partea primarului liberal Crişan, comuna este mult rămasă în urmă sub toate aspectele. Cetăţenii sunt nemulţumiţi şi pe bună dreptate, aceştia ne-au sesizat în permanenţă o serie de chestiuni administrative nerezolvate şi în spiritul parteneriatului cu locuitorii am formulat amendamente în consecinţă. Acestea vizează reabilitarea de străzi, modernizări de obiective, drenări şi decolmatări sau amenajări de podeţe. Nu a fost uitat nici satul Horia pe linie de iluminat public şi amenjarea sălii de forţă. La nivelul comunei, extrem de importante sunt în mod cert şi achiziţiile de utilaje pentru deszăpezire precum şi proiectul reabilitării Parcului Victoria şi nu în ultimul rând amenajarea grupurilor sanitare pentru capele. Acestea fiind spuse, primarul  comunei trebuie să pună in execuţie şi să aplice amendamentele conform legii!  Daca nu o va face vom acţiona toate pârghiile legale pentru a-l obliga să-şi facă datoria fata de cetăţenii comunei. Inclusiv instanţa! ŞAH, domnule primar…urmează ŞAH MAT”, spune Francisc Kempf, preşedintele PSD Vladimirescu.

 

 

  1. KEMPF toate amendamentele propuse si votate de voi sunt personale doar pentru voi citiva prieteni ,nu pentu toti locuitorii comunei .KEMPF SI ARGINTARIU ati votat un dru in spatele gradinii la voi .DAVID SI CRISAN parcul din fata locuintei voastre denivelari stradale pentru reducerea vitezei.

    Raspunde
  2. PASCUTIU in CICIR AI PROPUS SA ASFALTAM STADA BETONATA SI ATIT .TOT UN AMENDAMEN PERSONAL IN CONDITIILE IN CARE MAI SUNT STRAZI NEASFALTATE.

    Raspunde
  3. RARES AI PROPUS SA ASFALTAM O STRADA INFUNDATA CU TREI LOCUINTE AI PRIETENILOR TAI .AI UITAT SI TU SI KEMPF DE CARTIERUL TINERETULUI .ATI LUAT BANI DE LA TROTUARE SI STRAZI CARE SUNT PREGATITE PENTRU ASFALTARE.

    Raspunde
  4. CONSILIERUL [ PREOTUL] ARDELEAN SUTE DE MILIOANE DE LEI PENTRU BISERICA .TOT INTERES PERSONAL.

    Raspunde
  5. LA HORIA CONSILIERUL DOHANGIE AMENDAMENTE DOAR PENTRU CITEVA PERSOANE .BANI TAIATI DE LA TROTUARE SI ASFALT DIN CARTIERUL NOU .CINSTE LOR PSD-ALDE-PND.

    Raspunde
  6. Amendamente in interes personal .BRAVO KEMPF .Atit puteti face .

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.