Cea mai mare demonstrație de până acum la Hamburg împotriva măsurilor antipandemice. Ministrul justiției german anunță toleranță zero

Cea mai mare demonstrație de până acum la Hamburg împotriva măsurilor antipandemice. Ministrul justiției german anunță toleranță zero

În multe orașe din Germania, din nou s-a ieșit pe străzi la proteste împotriva măsurilor anti-pandemice. Aproximativ 16.000 de oameni au manifestat la Hamburg – mai mult ca oricând. Largi demonstrații au avut loc la Magdeburg, Schwerin și Freiburg, precum și în Europa, la Viena și la Paris. Ministrul german al justiției, Marco Buschmann, nu mai vrea să tolereze „demonstrațiile anti-Corona”, care continuă să scape de sub control.


Guvernul federal și conducerile landurilor germane au decis vineri măsuri mai dure împotriva răspândirii pandemiei de Covid-19, iar sâmbătă au avut loc din nou numeroase demonstrații, la nivel național, ale persoanelor care nu sunt de acord cu deciziile luate de guvernanți Numai în Hamburg, numărul participanților la demonstrații a fost mai ridicat ca oricând.

Protest masiv la Hamburg

Potrivit poliției, în jur de 16.000 de oameni s-au adunat sub deviza „Ni s-a umplut paharul. Jos mâinile de pe copiii noștri”. Potrivit poliției, nu au fost incidente majore. Mulți oameni au mărșăluit fără distanțare și fără măști, deși organizatorul le-a amintit participanților acest lucru, prin difuzor.

După cum a anunțat poliția pe Twitter, un participant la demonstrație a purtat Steaua lui David cu cuvîntul „Nevaccinat” pe haină. Împotriva persoanei fusese deschisă o anchetă prealabilă, privind provocare la revoltă.


Participanții care nu au respectat regulile de igienă ar fi trebuit excluși de la demonstrație, s-a precizat. Cu toate acestea, poliția a reușit să facă acest lucru doar în câteva cazuri. În centrul orașului, închis din cauza demonstrației, drumurile blocate au provocat dereglări în trafic.


Au existat proteste majore și la Magdeburg, Schwerin și Freiburg. În Magdeburg, câteva mii de oameni au mărșăluit pe străzi pentru a demonstra împotriva măsurilor anti-Corona. Unele străzi au fost închise, iar tramvaiele oprite.
La Schwerin, poliția a numărat în jur de 1.600 de manifestanți, organizatorii au vorbit despre 2.000 de participanți. Manifestația prin centrul orașului a decurs fără incidente. Potrivit unei purtătoare de cuvânt a poliției, doar aproximativ 23 de persoane au luat parte la o anti-demonstrație.

Demonstrații în orașe germane și capitale europene

Câteva mii de oameni au manifestat și la Freiburg, în landul Baden-Württemberg. Protestul, care a fost înregistrat anterior, a avut loc în condiții stricte. Cu o zi înainte, primăria din Freiburg a emis un decret general, conform căruia așa-numitele „plimbări de luni” sunt interzise cu „efect imediat”, dacă nu au fost notificate.


În capitala Austriei, Viena, ca și la Paris, mii de oameni au ieșit la sfârșitul săptămânii pe străzi, împotriva politicii Corona a guvernelor lor. Potrivit estimărilor poliției, aproximativ 40.000 de persoane s-au adunat la Viena pentru un protest împotriva măsurilor antipandemice și a vaccinării obligatorii.


Sute de cetățeni critici ai vaccinării au ieșit și joia trecută în stradă, la Oberhausen, pentru a-și exprima opoziția la vaccinările obligatorii împotriva COVID-19. O protestatară a declarat presei germane:
„Sunt aici pentru că nu vreau să mă vaccinez. Vreau să fiu liberă să aleg în privința vaccinării și am mulți prieteni care au fost vaccinați de trei ori și care au Covid și au ajuns în secții de terapie intensivă”. Alți protestatari au îndemnat oamenii „să se trezească” și să se întrebe dacă măsurile actuale pentru a limita răspândirea COVID-19 „sunt justificate”.Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, miercuri au fost înregistrate în Germania 58.912 de cazuri noi, testate pozitiv pentru COVID-19.

Toleranță în scădere a autorităților

Ministrul federal al justiției, Marco Buschmann (FDP), nu mai vrea însă să tolereze demonstrațiile anti-Corona, care continuă să scape de sub control. „Dacă regulile sunt încălcate sistematic sau au loc atacuri violente, și dacă este necesar, întâlnirile trebuie dizolvate, ca o ultimă soluție”, a declarat politicianul liberal, citat de Tagesschau.de.


„Ca stat constituțional, nu trebuie să acceptăm în niciun caz violența împotriva ofițerilor de poliție sau a jurnaliștilor”. Dacă există prevederi sau măsuri legale, precum purtarea măștilor sau păstrarea distanței, acestea trebuie desigur respectate, a subliniat Buschmann.


Ministrul a sfătuit cetățenii să stea departe de demonstrațiile împotriva măsurilor antipandemice. „Din păcate, extremiștii care nu cred în Constituție iau adesea parte la astfel de demonstrații și încearcă să folosească critica față de măsurile Corona, pentru propriile lor scopuri”, a spus el. „De aceea, ar trebui să te gândești de două ori dacă vrei cu adevărat să mărșăluiești alături de astfel de grupuri”.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.