Centrele rezidențiale de servicii sociale, verificate de ITM Arad

Centrele rezidențiale de servicii sociale, verificate de ITM Arad

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Arad verifică în această perioadă centrele rezidențiale de servicii sociale.

Inspectorii muncii arădeni au început seria de controale la angajatorii care desfășoară următoarele activități: centre rezidențiale medico-sociale, centre rezidențiale de îngrijiri paliative, cămine pentru persoane vârstnice, centre de tip respiro/centre de criză, locuințe protejate, centre de îngrijire și asistență, centre de abilitare și reabilitare, precum și centre pentru viață independentă în 27 octombrie și o vor încheia în data 15 decembrie.

Acțiunea, de tip campanie națională, vizează în principal respectarea prevederilor legale cu privire la încheierea și executarea contractelor individuale de muncă precum și verificarea modului în care sunt respectate cerințele minime privind securitatea și protecția sănătății lucrătorilor.

„În cadrul acestei campanii, se urmărește cu precădere modul în care angajatorii respectă prevederile legale cu privire la timpul de muncă și timpul de odihnă, repausurile periodice, precum și la garantarea în plată a salariului minim brut pe țară. Accent este pus și pe informarea angajatorilor dar și a lucrătorilor, cu privire la efectele nocive și mai ales consecințele pe care le generează munca fără forme legale, întrucât persoana care lucrează fără a avea încheiat un contract de muncă este lipsită de protecție socială, nu beneficiază de concediu de odihnă, de concediu medical și evident, nu are siguranța plății salariului. În materie de securitate și sănătate în muncă se urmărește și de această dată creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și lucrătorilor cu privire la obligativitatea respectării prevederilor legale de protecție a muncii. Angajatorii sunt atenționați cu privire la principalele riscuri în domeniul sănătății și securității în muncă pentru aceste activități, în speță, obligația de a verifica periodic echipamentele electrice, echipamentele de muncă supuse unei legislații speciale (centralele termice, lifturile sau alte echipamente similare), modul de organizare a intervenției în caz de pericol grav și iminent, obligația de a asigura semnalizări de securitate și sănătate în muncă la toate locurile de muncă. Atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă se urmărește și modul în care au fost îndeplinite măsurile dispuse cu ocazia controalelor anterioare”, precizează conducerea ITM Arad.

Sursa foto: ITM Arad

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.