Ciprian Luca: Sunt victima unei campanii de vandalizare a afișelor electorale

Ciprian Luca: Sunt victima unei campanii de vandalizare a afișelor electorale

Panourile electorale din mai multe locuri din municipiul Arad au început să fie vandalizate. Candidatul independent Ciprian Luca, susținut de Alianța pentru Arad formată din PRU și UCDR și PSRO, este principala țintă a distrugătorilor de afișe.

„Constat că am devenit victima celor care rup și distrug afișe electorale. Mai multe afișe cu chipul meu, postate unele pe panouri de afișaj din zone ultracentrale, au fost vandalizate de persoane necunoscute încă, dar ușor de identificat dacă ar exista un interes din partea organelor în drept. Îmi pun problema dacă acest gen de a conduce campania electorală este motivat de teama față de candidatura mea sau este doar o formă de manifestare a celor care în lipsa unor argumente serioase aleg un asemenea comportament demn de alte vremuri pe care le credeam de mult apuse. Nu doresc să pozez în victimă, așa cum o face de mult timp unul dintre contracandidații mei în cursa electorală, chiar fără să fie atacat de cineva dar nu pot să nu sesizez faptul că afișele mele sunt preferate la modul nedorit de cei implicați în această campanie murdară. Îi provoc pe toți cei înscriși în cursa electorală să renunțe la distrugerea afișelor și să ne limităm la o competiție a ideilor și soluțiilor pentru arădeni și pentru un Arad curat din toate punctele de vedere”, a declarat Ciprian Luca, într-un comunicat de presă.

afis vandalizat Luca

  1. La cum vorbesti si te porti la ce te astepti??? Am urmarit pe facebook un dialog foarte impertinent pentru un candidat…..

    Raspunde
  2. Asta chiar are impresia ca si conteaza in cursa pentru primarie :))))

    Raspunde
  3. Dupa ce ai fost pe la majoritatea partidelor mai ai tupeu sa vi sa ne ceri votul???????? Rusine……..

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.