CJA organizează o petrecere pentru 500 de copii la Căsoaia, pe 1 iunie

CJA organizează o petrecere pentru 500 de copii la Căsoaia, pe 1 iunie

Consiliul Județean Arad (CJA) organizează o petrecere pentru 500 de copii la Căsoaia, pe 1 iunie.

Ateliere de pictură pe faţă, teatru de păpuşi, concursuri de dans vor fi organizate de Consiliul Judeţean Arad, prin centrul Cultural Judeţean, pe data de 1 iunie.

Copiii se vor putea înscrie la atelierele de împletit nuiele, olărit, confecţionare de păpuşi de cânepă sau la lecţiile demonstrative de utilizare a războiului de ţesut. Buna dispoziţie va fi completată de „Cufărul Magic” al lui Sorin Dorobanţu şi de baloanele ce vor colora întreaga atmosferă.

În cadrul evenimentului „Jocurile copilăriei” vor fi premiaţi şi câştigătorii concursului „DE LA MEȘTEȘUG LA ARTIZANAT ECO”, organizat de Centrul Cultural Județean Arad în şcolile din judeţ, în perioada aprilie – mai. Concursul s-a adresat copiilor din clasele a V – VII şi a avut ca scop punerea în valoare a creativității acestora prin confecţionarea de ornamente şi obiecte de artizanat din materiale reutilizate pe care, de obicei, le aruncăm sau despre care, de cele mai multe ori, spunem că nu pot avea valoare.

„Ne-am dorit o activitate deosebită care să devină o amintire plăcută pentru toţi copiii care vor veni la Căsoaia de 1 iunie”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Copiii vor fi încurajaţi să urce pe scenă, să spună poezii şi să cânte. Alături de ei se va afla Clasa de Fanfară de la Buteni, coordonată de prof. Dan Miculiţ. Tot cu această ocazie va avea loc şi lansarea cărţii „Corpul Omenesc”, scrisă de domnul Dan Pârvulescu.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.