Claudia Boghicevici: Noua LEGE A ADOPȚIEI va ajuta mai mulți copii SĂ AIBĂ O FAMILIE

Claudia Boghicevici: Noua LEGE A ADOPȚIEI va ajuta mai mulți copii SĂ AIBĂ O FAMILIE

Noua Lege a adopţiei, iniţiată în 2015 de Guvern și adoptată, miercuri, de Parlamentul României simplifică procedurile şi reduce termenele de adopție. Ca noutate, în forma modificată, legea prevede un concediu de acomodare de un an pentru unul dintre părinții adoptivi, faţă de 90 de zile cât stabilise Executivul, însă, cu o indemnizaţie redusă la jumătate.

În forma aprobată de Executiv, proiectul prevedea proceduri simplificate pentru adopţiile interne, cât şi pentru cele internaţionale. Termenul de apel în instanţă judecătorească a fost redus de la 30 la 10 zile, iar primul termen de judecată trebuie să fie în cel mult 15 zile de la înregistrare. Mai mult, au fost simplificate şi procedurile privind cererile de încredinţare, dar şi cele privind obţinerea atestatelor pentru adopţie.

”Principalele modificări aduse de noua legislație includ: reducerea unor termene de realizare a procedurilor din cadrul procesului de adopţie, asigurarea celerității în dobândirea statutului de copil adoptabil, revizuirea procedurilor de potrivire a copilului cu familia adoptatoare prin faptul că inițierea potrivirii teroretice se va putea realiza și la nivel local, flexibilizarea procedurii de evaluare a adoptatorilor  cum ar fi prelungirea valabilității atestatului de familie sau persoana aptă să adopte de la 1 an la 2 ani, sancționarea părinților indiferenți care și-au abandonat copiii și nu colaborează nici în vederea adoptării lor. De asemenea se introduc dispoziții care să grăbească dobândirea statutului de copil adoptabil prin eliminarea termenului de 2 ani de valabilitate a atestatului de copil adoptabil care rămâne valabil până la adoptarea copilului sau până la împlinirea vârstei de 14 ani de către copil și prin faptul că instanţa de judecată poate considera refuz abuziv de a consimţi la adopţie dacă părinţii nu se prezintă pentru exprimarea consimţământului la două termene consecutive fixate”, potrivit deputatului PNL, Claudia Boghicevici.

Adopția se menține ca un fenomen rar în România. Potrivit statisticilor, în 2015, până la 30 septembrie, doar 573 de copii au fost adoptați, deși aproape 4000 erau adoptabili și 1700 de familii erau apte să adopte.

  1. responsabilizarea parintilor indiferenti de soarta propriilor copii, care mai si ingreuneaza derularea adoptiei copiilor …asta da! nu vor sau nu pot sa se ingrijeasca de copii…dar refuza sa le ofere un drept la o familie…trebuie sanctionati, categoric!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.