Club din județul Arad ÎNCHIS din cauza unor NEREGULI GRAVE

Club din județul Arad ÎNCHIS din cauza unor NEREGULI GRAVE

Ofițerii și subofițerii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiş” Arad au verificat zece societăţi comerciale (cluburi, discoteci, baruri, restaurante) şi două locaţii cu destinaţia sport-cultură unde au fost depistate 68 nereguli.

Dintre aceste nereguli, cele mai grave au fost: lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu; deficienţe privind organizarea apărării împotriva incendiilor; lipsa sau reducerea gabaritului căilor de evacuare; deficienţe privind existenţa şi funcţionalitatea mijloacelor tehnice de apărarea împotriva incendiilor precum și nereguli din punct de vedere al prevenirii situaţiilor de urgenţă având caracter tehnic, identificate în obiectiv

Pentru aceste nereguli au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 79.300 lei, iar o parte din ele au fost sancţionate cu avertisment sau remediate pe timpul controlului.

În urma controlului inopinat efectuat la o societatea comercială din judeţul Arad cu profil de „alimentaţie publică” (club) s-a constatat depăşirea cu mai mult de 10% a numărului de utilizatori pentru care s-a acordat autorizaţia de securitate la incendiu, neregulă pentru care, în conformitate cu art.2, alin(1), lit.a din H.G.915/2015, privind stabilirea criteriilor pentru oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor determinate de încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu în ceea ce priveşte periclitarea vieţii ocupanţilor şi forţelor de intervenţie, neasigurarea elementelor portante, respectiv a propagării focului şi fumului în interiorul edificiului şi la vecinătăţi s-a dispus amendarea societăţii cu 30.000 lei şi măsura complementară de oprire a funcţionării şi utilizării construcţiilor sau amenajărilor pentru o perioadă de 60 zile calendaristice.

  1. Care club s-a inchis in Arad?

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.