Comisia juridică a Camerei Deputaților a AVIZAT ÎNCEPEREA URMĂRIRII PENALE pentru Elena Udrea

Comisia juridică a Camerei Deputaților a AVIZAT ÎNCEPEREA URMĂRIRII PENALE pentru Elena Udrea

Comisia juridică a avizat favorabil miercuri solicitarea DNA de începere a urmăririi penale a deputatului Elena Udrea, cu 20 de voturi „pentru”, unul împotrivă, o abţinere şi un vot anulat.

Udrea a stat în comisie doar zece minute, iar la ieşire a declarat că a solicitat colegilor din comisie să dea un aviz favorabil pentru începerea urmăririi sale penale.

Elena Udrea este urmărită penal în dosarul Microsoft, pentru spălare de bani şi fals în declaraţiile de avere, fiind acuzată că a dobândit şi folosit bunuri despre care ştia că provin din infracţiuni. Elena Udrea este sub control judiciar din 29 ianuarie până în 29 martie.

Totodată, în dosarul „Gala Bute”, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut luni aviz de la Parlament pentru urmărirea penală a deputatului Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, fiind suspectată de abuz în serviciu, cu obţinerea pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.