Adunarea Generală a Membrilor ULAL Arad. Ce probleme au fost dezbătute

Adunarea Generală a Membrilor ULAL Arad. Ce probleme au fost dezbătute

În data de 5 februarie 2021, a avut loc Adunarea Generală a Membrilor ULAL Arad, în sala mare a Consiliului Județean Arad, în cadrul căreia s-au dezbătut subiectele din Ordinea de zi.

Cele mai arzătoare și dezbătute subiecte au fost problemele de funcționare și administrare cauzate asociațiilor de proprietari de către Compania de Apă Arad și de către Retim Ecologic Service, prin modul antieconomic și păgubitor de operare al acestora.

Pe lângă problemele vechi din intervalul aprilie 2019-decembrie 2020, perioadă în care Compania de Apă Arad nu a citit lunar înregistrările contoarelor de branșament, aflate pe domeniul public, și a estimat consumurile de apă rece de 2, 3, 4 ori mai mari decât consumurile reale, la utilizatorii casnici colectivi, reprezentanții asociațiilor de proprietari din Arad s-au trezit cu o nouă problemă la început de an 2021.

În cadrul ședinței, reprezentanții asociațiilor de proprietari au adus și prezentat facturile emise de către CAA pe luna decembrie 2020, cu valori foarte mari, care pe lângă că includ consumuri estimate, în loc de consumuri efective (citite), conțin și o perioadă de facturare de 45 de zile în loc de 30 de zile și o dată de emitere întârziată cu 2 săptămâni, față de intervalul normal de emitere între 1 și 15 a lunii următoare celei pentru care s-a emis factura.

Cu alte cuvinte, CAA a încheiat anul 2020 emițând facturi cu sume astronomice pe luna noiembrie și a început anul 2021 emițând facturi cu valori colosale pe luna decembrie plus jumătate din luna ianuarie, pentru niște consumuri de apă rece nerealizate de către asociațiile de proprietari.

Referitor la problemele generate de către Retim Ecologic Service, operatorul serviciului de salubrizare a localităților din Arad continuă să emită facturi pe baza unui număr estimat de persoane din cadrul asociațiilor de proprietari, în loc să aștepte până în data de 10 a lunii următoare celei în care a prestat serviciul, să primească numărul exact de persoane de la administratori conform Legii nr. 196/2018. Mai mult, Retim continuă să emită facturile în ultima zi din luna în care a prestat serviciul, în loc să le emită în intervalul 1 – 15 a lunii următoare celei în care a prestat serviciul conform Legii nr. 51/2006.

În mod similar cu CAA, Retim urmărește doar să emită facturi cât mai mari și cât mai repede, cu scopul de a încasa profituri substanțiale, în timp ce asociațiile de proprietari sunt extrem de nemulțumite de serviciul prestat la tarife mari și cu nerespectarea prevederilor contractuale.

Din nefericire, pe plan local, în fiecare an ni s-a demonstrat că autoritățile administrației publice nu îndeplinesc cerințele și nevoile comunităților locale și nu apără interesele publice ale cetățenilor, ci permit operatorilor să presteze servicii în defavoarea utilizatorilor, contrar principiilor și obiectivelor unui serviciu comunitar de utilități publice, sub parametrii de eficiență și calitate asumați.

Drept urmare, asociațiile de proprietari din Arad au înțeles și au început să se organizeze și să acționeze singure, pe cont propriu, pentru a-și apăra drepturile în relația cu furnizorii/prestatorii de servicii de utilități publice.

Sperăm că autoritățile naționale vor interveni și vor sancționa sau vor ridica licențele de operare pentru a-i determina pe operatorii de servicii comunitare de utilități publice să respecte legislația în vigoare încă din anul 2007.

Dorina Lupșe – Președinte ULAL Arad

Loading...
  1. […] deşi arhicunoscute, au fost dezbătute cu prilejul Adunării Generale a Membrilor ULAL Arad care a avut loc zilele trecute la Consiliul Judeţean […]

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.