Consilierii au votat! Arădenii vor avea un „nou” CINEMATOGRAF. Acesta va înghiți PESTE 3 milioane de euro din bani publici

Consilierii au votat! Arădenii vor avea un „nou” CINEMATOGRAF. Acesta va înghiți PESTE 3 milioane de euro din bani publici

Consilierii locali au avut astăzi pe ordinea de zi a ședinței publice extraordinare un proiect de hotărâre privind reabilitarea unui fost cinematograf din municipiu.

Este vorba despre Cinematograful „Studio”, care se află în apartamentul nr. 2 din clădirea situată pe str. Vasile Goldiş, la nr. 1 – 3, clădire monument istoric. Municipalitatea dorește ca această sală de cinema să fie utilizată și pentru alte activități culturale precum conferințe, spectacole și teatru.

Potrivit proiectului, pentru a crea condiţii de funcţionare optime şi a asigura un nivel de prezentare la standarde actuale pentru activităţile pentru care se doreşte a fi utilizată această sală, dar totodată aceasta să ofere posibilitatea unei utilizări şi pentru alte activităţi culturale, este necesară reabilitarea întregului spaţiu ocupat de fostul cinematograf.

În anul 2011, Consiliul Local a aprobat preluarea a 5 cinematografe de la RADEF, printre acestea fiind şi Cinematograful „Studio”. Condiţia predării către administraţia locală a fost aceea de a reabilita spaţiile pentru asigurarea funcţionării şi existenţei activităţii de proiecţie film. Până în prezent au fost reabilitate un număr de trei cinematografe.

În vederea intervenţiei pentru realizarea lucrărilor de consolidare şi reabilitare s-a aprobat finanţarea întocmirii unei documentaţii – faza DALI, astfel încât sala să poată deveni multifuncţională. Prin reabilitare această sală va putea deservi mai multe feluri de activităţi culturale și nu numai, mai ales ținând cont și de amplasarea centrală a acesteia, se mai arată în proiect.

Valoarea investiţiei se ridică la suma de 13.563.048,40 lei (fără TVA) – respectiv  16.118.085,97 lei (inclusiv TVA), adică peste 3 milioane de euro.

Proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea  Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru  obiectivul de investiție „Reabilitare cinematograf Studio Arad” – inițiativa primarului – a fost aprobat în unanimitate de către consilierii locali.

  1. Foarte tare! Cand s-a facut Cinema City la Galeria Mall, investitia a fost de aproape 5 milioane de euro. Asta in conditiile in care acolo s-au facut 10 sali de cinema si spatiu pentru divertisment. In plus, a trebuit investit si in amenajare, ca era vai si amar de spatiu.

    Daca aici se face cu 3 milioane 10 sali de cinema, inseamna ca stiu sa econimiseasca bani. Daca se face o sala cu 3 milioane de euro, inseamna ca ceva e putred rau de tot.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.