Proiectul care prevedea neexercitarea dreptului de preempţiune în cazul cumpărării Teatrului Vechi, inițiativă a primarului Călin Bibarț, a fost respins, astăzi, în Consiliul Local Municipal.
Deși consilierii municipali ai PNL Arad au votat pentru neexercitarea dreptului de preempţiune, adică au votat ca municipalitatea să renunțe la dreptul legal de întâietate la cumpărarea imobilului, situația a fost salvată de împotrivirea consilierilor de la USR-PLUS, PSD și UDMR. Surprinzător, reprezentanții PMP s-au abținut de la vot. Astfel, proiectul a fost respins, acesta întrunind opt voturi pentru (PNL), 12 voturi împotrivă (USR-PLUS, PSD și UDMR) şi două abţineri (PMP).
De remarcat, că a fost vorba despre o primă bătălie pentru salvarea Teatrului Vechi. O primă bătălie care nu va însemna mare lucru dacă municipalitatea nu îşi va exercita dreptul de preempţiune în termenul prevăzut de lege. Pentru că, la ieșirea din termenul respectiv, proprietarul va avea posibilitatea de a vinde Teatrul Vechi oricui se va arăta interesat să-l cumpere.
Trebuie să subliniem faptul că, alături de consilierii care au susținut necesitatea exercitării dreptului de preempțiune în acest caz, a luat cuvântul și scriitorul Gheorghe Schwartz, care a susținut cauza Teatrului Vechi în numele societății civile din Arad.
[…] Consilierii PNL Arad au votat pentru RENUNȚAREA la Teatrul Vechi! Monumentul istoric a fost SALVAT … […]