Consilierul municipal Marin Lupaş CANDIDEAZĂ ca INDEPENDENT la Primăria Aradului

Consilierul municipal Marin Lupaş CANDIDEAZĂ ca INDEPENDENT la Primăria Aradului

Consilierul municipal Marin Lupaș își lansează oficial candidatura la Primăria Aradului. Acesta se va afla pe listele electorale ca independent.

„Identitatea arădeană este pusă sub asediu, valorile locale sunt în pericol, administraţia proiectează un oraş fără suflet, fără respect pentru tradiţii, un oraş oarecare sufocat sub betoane!”, susține social-democratul.

După ce timp de 4 ani a promovat interesele arădenilor în Consiliul Municipal, Lupaș a ajuns la concluzia că este nevoie de o schimbare fundamentală la Arad.

„Administraţia locală s-a dovedit timp de 12 ani ineficientă, arogantă, departe de nevoile cetăţenilor. Am fost un luptător toată viața, iar cei care mi-au fost alături prin momentele grele știu că astfel de încercări m-au făcut să îi respect şi să îi ajut mai mult pe cei din jur. În acest moment simt ca o obligaţie nevoia de implicare directă într-o schimbare pozitivă: nu pot să stau de-o parte, nici să votez răul cel mai mic, nici să particip la combinaţii şi calcule politice care ştiu că mâine nu vor mai fi valabile. Cunosc problemele arădenilor, ştiu care sunt soluţiile, am experienţa şi integritatea necesare pentru a asigura o administraţie eficientă, modestă şi cu bun simţ”, susține Marin Lupaș.

„Aradul a fost condus în ultimul timp de o administraţie care a pierdut competiţia cu oraşe similare. Astăzi ne uităm la Oradea, Sibiu şi la alte oraşe ca la exemple de urmat. Aradul este blocat de o administraţie INEFICIENTĂ, care a cheltuit în 12 ani aproximativ 1,5 miliarde de euro, fără să aibă realizări notabile, care să rămână peste ani! O administraţie ineficientă care impune taxe şi impozite uriaşe fără să ştie să administreze. În cele trei mandate ale primarului Falcă, toate societăţile comerciale din subordinea Primăriei sunt falimentare sau pline de datorii (CET, Recons, Gospodărirea Comunală). Arădenii riscă să rămână fără căldură şi apă caldă, drumurile sunt sub orice critică, parcurile sunt în pericol. Ştrandul este aproape distrus, sportul de performanţă este la pământ, cultura este o sursă de bani pentru o clientelă care se îngroaşă an de an. Este o administraţie care realizează lucrări scumpe şi de proastă calitate, care a dezvoltat o clientelă economică care parazitează banii arădenilor. S-a consolidat un grup de oameni caracterizat de AROGANŢA PUTERII, un grup care încearcă să înăbuşe opoziţia, pentru a-şi apăra bogăţia, avantajele, puterea. Este o administraţie SFIDĂTOARE, care a împărţit Aradul în privilegiaţi şi toţi ceilalţi, o administraţie care a promovat CULTUL PERSONALITĂŢII politicianului de tip nou, Gheorghe Falcă. În acest context, servilismul şi obedienţa sunt criterii de valoare care au înlocuit competenţa şi onestitatea. Administraţia locală a devenit o sursă de îmbogăţire pentru un grup, în loc să fie un sistem care gândeşte bunăstarea generală pentru toţi. Este o administraţie ABUZIVĂ, care funcţionează exclusiv în folos propriu!”, mai precizează Lupaș.

 

  1. Va felicit pentru initiativa. Este nevoie de o clarificare in viata aradenilor.

    Raspunde
  2. Maaaa, eu cu cine votez? Cu psd-istul independent Lupaș , sau cu independentu’ psd-ist Bulumac?

    Raspunde
  3. io nu inteleg cum de candideaza lupas. adica bun…ca e scarbit pe buna dreptate de ce se intampla in psd arad. parca vroia sa il sustina pe prietenu din clm, ciupe la primarie. oricum cu cat va treziti mai multi sa candidati cu atat ii cresc sansele lu falcao sa castige

    Raspunde
  4. ai votul meu!!!! eram hotarat sa nu merg la vot deoarece am gasit doar TRASEISTI POLITICI ca si ciupe sau PAPAGALI aici nu d-au exemple ca sunt prea multe.

    Raspunde
  5. djirebcdp kjoei oihdohoe 12 aprilie, 2016, 1:24 pm

    Corect cele spuse in articol.
    Interesant ar fi ca intre cei doi cndidati independenti ai PSD sa se organizeze alegeri preliminare astfel incat, urmare a unor alegeri libere sau strangeri de semnaturi sa fie desemnat un singur candidat.
    Doar daca lui Falca i se opune un singur candidat sunt sanse sa-l detronam.
    Pe lanaga avantajele de promovare si eleganta si sportivitatea unei competitii deschise aradenii vor avea sansa sa participe si la desemnarea candidatului nu numai la confirmarea unei candidaturi impuse de seful de partid.
    Mai trebuie sa treceti peste orgolii (cei din staffurile celor doi candidati) fiindca eu cred ca ei, candidatii, vor avea curajul si demnitatea unei confruntari publice care sa transeze care dintre ei este cel mai potrivit … sau poate mai bine il lasati pe Falca sa castige?!

    Raspunde
  6. Trebuia schimbata legea lui FALCA, astfel incat sa avem DIN NOU 2 TURURI, ca doar si Ghita asa a castigat, ca daca era un singur tur tot Dorel Popa era primar. Daca PNL si PSD au dat mana, papa lege. Asa ca sa candideze si LUPAS si cine o mai vrea!!!

    Raspunde
  7. Felicitări pentru curajul de a spune adevarul. Succes!

    Raspunde
  8. In sfarsit unul care nu-i neoprotestant. Doamne cred ca mai trebuia sa apara si un mormon si toata paleta neoprotestanta se afla la alegerile pentru primar. Bine ca apare Lupas, si eu am vazut ce a facut cu UTA cand era presedinte. A facut ca Uta sa ajunga in A si tot acolo era daca nu erau fripturistii de Chisbora si mai ales Calmore, care au distrus tot ce a facut bun Lupas. Aradenii ar trebui sa-si aduca aminte de promovarea UTA-ei in A

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.