Consilium Semestrae Arădean. Ediția a IV-a: Nașterea naturală

Consilium Semestrae Arădean. Ediția a IV-a: Nașterea naturală

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a organizat în perioada 18 – 21 mai 2017, cea de-a XXVII – a ediție a Zilelor Academice Arădeane, promovată de UVVG încă de la înființare, în anul 1990, în cadrul cărora s-au prezentat lucrări științifice valoroase la nivel național și internațional. În cadrul acestei prestigioase manifestări, în perioada 18-19 Mai, s-a desfășurat și Ediția a IV-a a Consilium-ului Semestrae Arădean pe tema Nașterea Naturală. Această conferință devine o tradiție a Universității de Vest „Vasile Goldiș”, organizându-se bianual de către Conf. Univ. Dr. Furău Gheorghe, coordonatorul Disciplinei și Șeful Secției de Obstetrică-Ginecologie și de Șef Lucrări Dr. Furău Cristian, Directorul Departamentului de Pregătire în Rezidențiat și Cursuri Postuniversitare al Universității.

Nașterea naturală sau vaginală este una dintre cele mai vechi metode de a aduce pe lume un copil. Chiar dacă cezariana a devenit un trend și a început să adune tot mai multe adepte în epoca modernă, încă mai există femei curajoase și puternice, care nu se sfiesc de dureri și doresc să dețină controlul asupra corpului atunci când își aduc pe lume bebelușul. Avantajele nașterii naturale sunt: travaliul și trecerea fătului prin canalul natural de naștere îl ajută la acomodarea mai rapidă a acestuia la viața extrauterină; lactația este stimulată mai repede; recuperarea mamei este mai ușoară și mai rapidă; dezvoltarea atașamentului mamă-făt; reducerea costurilor privind spitalizarea. Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care medicina modernă trebuie să scadă indicele operației cezariene prin creșterea numărului de nașteri naturale.

Acest simpozion a oferit medicilor, rezidenților, doctoranzilor și studenților posibilitatea de a participa la sesiuni științifice deosebite. Au fost prezenți atât reprezentanți ai Universităților și Clinicilor cu tradiție în medicină de la nivel național, Universitatea Carol Davila din București (reprezentată de Conf. Univ. Dr. Crîngu Ionescu și Asist. Univ. Dr. Mihai Dimitriu), Universitatea de Medicină din Oradea, (reprezentată de Conf. Univ. Dr. Petru Chitulea și Dr. Rareș Gherai), Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara (reprezentată de Prof. Univ. Dr. Marius Craina și Conf. Univ. Dr. Elena Bernad), dar și reprezentanți ai Universităților internaționale de renume, precum Prof. Univ. Dr Britt Marie Landgren, reprezentanta Institutului Karolinska din Stockholm, Suedia și Prof. Univ. Dr. Tihomir Vejnovic și Asist. Univ. Dr. Aleksandra Vejnovic, reprezentanți ai Universității de Medicină din Novi-Sad, Serbia.   Lectorii care au prezentat studii clinice și lucrări științifice de ultimă oră foarte importante în practica medicală.

O importanță deosebită a fost acordată celor 3 sesiuni practice: Nașterea vaginală – organizată și susținută de Departamentul de Ginecologie și Obstetrica Novi Sad Serbia prin Prof. Univ. Dr. Tihomir Vejnovic, dr. Aleksandra Vejnovic, Monitorizarea Non-Stress intrapartum, coordonată de Conf. Univ. Dr. Furău Gheorghe, Conf. Univ. Dr. Stănescu Casiana, Asist. Univ. Dr. Tataru Ana Liana și Contracepția de tip LARC în post partum, coordonată de Șef Lucrări Dr. Furău Cristian, Asist. Univ. Dr. Dașcău Voicu, Asist. Univ. Dr. Onel Cristina, Dr. Vornic Ioana. La aceste work-shop-uri, atât studenții,  dar mai ales medicii rezidenți de pe specialitatea Obstetrică-Ginecologie și Moașele de pe această secție au deprins manevre practice privind nașterea naturală în diferite prezentații, au învățat interpretarea corectă a cardiotocografiei în diferite momente ale sarcinii și nașterii și au exersat montarea diferitelor dispozitive intrauterine pe mulaje. Toate acestea au avut ca și scop exersarea îndemânărilor necesare în munca desfășurată, deprinderea unor manevre și noțiuni noi, dar și schimbul de experiență dintre clinicile reprezentate de invitați.

În cadrul acestui simpozion, s-a prezentat și modul de desfășurare al proiectului „Îngrijiri de sănătate pentru mame și copii cu statut socio-economic precar în România”, realizat în colaborarea Universității arădene cu Fundaţia Networks Arad şi Alianţa pentru maternitate sigură (White Ribbon Alliance) din Suedia, Organizațiile Moașelor din  România, Asociația Moașelor din Suedia, Institutul Karolinska din Stockholm și Universitatea Dalarna din Falun, Suedia. Acest proiect a fost prezentat public în perioada 23-24 Februarie 2017, la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. Obiectivele proiectului prevăd pe de o parte asigurarea de îngrijiri medicale pentru 1500 de mame cu statut economic precar din Județul Arad, dar și pentru copiii rezultați din sarcinile acestora, asistența medicală cuprinzând dispensarizarea sarcinilor fiziologice cu ajutorul moașelor, referirea sarcinilor complicate Secției Clinice de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, oferirea de informații medicale adecvate privind sarcina, lăuzia, alăptarea, planificarea familială, etc., iar pe de altă parte educarea personalului medical (moașe, asistenți, medici) de către corpul didactic suedez.

Reprezentanții UVVG au început noi colaborări cu centrele universitare naționale și  internaționale de prestigiu prezente la Consilium Semestrae Arădean. Ediția a IV: Nașterea naturală și au discutat posibilitatea de a efectua schimburi de experiență între centre, urmând ca aceste legături să fie continuate și materializate prin intermediul Departamentului de pregătire în Rezidențiat și Studii Postuniversitare,  din cadrul Facultății de Medicină din Arad, președintele Departamentului fiind Dr. Furău Cristian.

Daniel Albu

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.