Consilul Concurenței lansează „Monitorul Prețurilor“! Iată cum FUNCȚIONEAZĂ

Consilul Concurenței lansează „Monitorul Prețurilor“! Iată cum FUNCȚIONEAZĂ

Consiliul Concurenţei lansează “Monitorul Preţurilor”, www.monitorulpreturilor.info, platforma care afişează preţurile practicate de principalii retaileri pentru produsele care fac parte din coşul zilnic.

„Prin acest proiect vrem să venim în sprijinul consumatorului, oferindu-i informaţiile de care are nevoie pentru achiziţiile sale săptămânale de produse alimentare şi, în acelaşi timp, să-l ajutăm să aleagă între ofertele mai multor magazine, ceea ce va conduce la creşterea concurenţei între comercianţi. Este primul proiect care reuneşte autorităţile statului (Consiliul Concurenţei şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor) şi mediul privat, adică comercianţi, AC Nielsen, asociaţia GS1 şi la care toate părţile implicate au aderat voluntar. De asemenea, proiectul a beneficiat de susţinerea societăţii civile, prin Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliul Concurenţei.

„Monitorul Preţurilor” este un proiect pilot, care, pentru început, este accesibil pentru Bucureşti şi Ilfov, oferind preţurile pentru 128 de produse (64 de categorii generice de produse, pentru fiecare dintre acestea, fiind disponibile două prețuri de produs individual: cel mai ieftin și cel mai bine vândut).

Cum funcţionează

Se accesează pagina www.monitorulpreturilor.info

Consumatorul poate selecta zona: „Bucureşti” şi apoi unul dintre sectoare sau poate selecta “Ilfov” şi apoi poate alege una dintre localităţile din judeţ (Bragadiru, Popeşti Leordeni etc).

Etapa următoare constă în selectarea a minim 5 produse de care are nevoie şi care formeză coşul, apoi apasă butonul ”cautare”.

– Aplicaţia va afişa două clasamente ale magazinelor din zona selectată:

„Coşul cel mai ieftin”, adică coşul care conţine produsele cu cele mai mici preţuri practicate de retailerii implicaţi şi locatiile în care se pot găsi acestea.

„Coşul cel mai bine vândut”, conţinând produse brand (nu marcă proprie a magazinelor) şi locaţiile.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.