Contract de finanțare din fonduri europene pentru reabilitarea termică a blocurilor din Arad

Contract de finanțare din fonduri europene pentru reabilitarea termică a blocurilor din Arad

Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, a semnat miercuri, alături de reprezentantul ADR Vest, un nou contract de fonduri europene pentru reabilitarea termică a blocurilor, în cadrul Programului Operațional Regional Regio 2007-2013.

Contractul vizează finanțarea din fonduri UE a lucrărilor de creștere a eficienței energetice a 546 de apartamente din municipiul Arad, respectiv Bl. Z4, sc. A, B, C, și Bl. Z6 sc. A, B şi C de pe str. Poetului, Bl. V3 Calea 6 Vânători, Bl. A50 str. Stupilor, Bl. A 21 Aleea Saturn, Bl. Z8 str. Fulgerului, Bl. 2B sc. A, B, C Aleea Predeal, Bl. U2 Piaţa UTA.

Acestea fac parte din seria de 42 de blocuri (din totalul de 1348 de apartamente) pentru care Municipiul Arad a obținut fonduri europene nerambursabile în valoare totală de peste 9 milioane de euro.

Cu această ocazie, Gheorghe Falcă, primarul Municipiului Arad, a declarat: „Am fost primii în țară care am reușit să atragem fonduri europene pentru izolarea termică și în acest moment Aradul are cei mai mulți bani europeni atrași la acest capitol important pentru confortul cetățenilor și pentru imaginea urbanistică a orașului. Pe această cale, vreau să invit asociațiile de proprietari să se înscrie în program. Contribuția asociației de locatari este de numai 20% din valoarea lucrărilor iar beneficiile sunt foarte mari, investiția pe care cetățenii o realizează se recuperează în câțiva ani din economiile la energie termică. Noi avem deja documentațiile tehnice pregătite la alte 70 de blocuri pentru a accesa bani europeni în noul ciclu de finanțare 2014 – 2020 iar în bugetul anului 2015 vom aloca fonduri în continuare pentru eleborarea de studii de fezabilitate pentru reabilitarea termică a blocurilor. Avem în acest moment echipe de constructori care lucrează la primele blocuri care se reabilitează pe bani europeni. Lucrările sunt complexe, nu doar fațadele vor fi izolate. Vor fi închise balcoanele, se va lucra la reabilitarea instalațiilor comune de încălzire, la izolarea planșeelor de subsol și a acoperișurilor, ceea ce va reduce pierderile energie termică din imobile cu 30 – 40%.”

Loading...
  1. „Am fost primii în țară care am reușit să atragem fonduri europene pentru izolarea termică și în acest moment Aradul are cei mai mulți bani europeni atrași la acest capitol important pentru confortul cetățenilor și pentru imaginea urbanistică a orașului.” —– daca Ponta e mincinos FALCA II TATA LOR :)))) … in bucale sunt sectoare intregi pline cu blocuri anvelopate finalizate pe bani europeni.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.