CONTROALE INOPINANTE ale inspectorilor de muncă arădeni! Care sunt FIRMELE vizate

CONTROALE INOPINANTE ale inspectorilor de muncă arădeni! Care sunt FIRMELE vizate

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au luat parte, în perioada 20 – 29 noiembrie 2019, la Campania Națională privind respectarea de către transportatorii rutieri a prevederilor legale referitoare la încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, a timpului de muncă și de odihnă a conducătorilor auto (lucrători mobili), a legislației și a directivelor europene ce vizează detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii transnaționale – cod CAEN 4941, respectiv 4931 – Transporturi urbane, suburbane și metropolitane de călători.

Acțiunile de control au avut caracter inopinat și au urmărit modul în care este respectată legislația în domeniul relațiilor de muncă de către transportatorii rutieri de mărfuri și de călători de pe raza județului Arad, fiind de notorietate că alternarea corectă a timpului de odihnă cu timpul de conducere atrage îmbunătățirea condițiilor sociale ale personalului care efectuează transport rutier și pe cale de consecință îmbunătățirea siguranței rutiere, informează ITM Arad.

Astfel, inspectorii de muncă au efectuat verificări cu privire la întocmirea evidenței orelor de muncă prestate de fiecare conducător auto, acordarea repausului săptămânal și sărbătorilor legale, evidențierea orelor prestate suplimentar precum și a celor prestate pe timp de noapte și nu în ultimul rând acordarea drepturilor salariale, indemnizațiilor de delegare/ detașare în altă localitate din țară sau străinătate precum și plata acestora de către angajatori.

Potrivit ITM Arad, controalele s-au desfășurat în proporție de 90% la sediile sociale/ punctele de lucru ale angajatorilor, întrucât verificarea evidenței timpului de lucru a necesitat o corelare punctuală cu datele existente în documentele specifice de transport: foaia de parcurs, datele din extrasele tahograf, înregistrări privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale șoferilor.

„Având în vedere activitatea intensă pe care o desfășoară conducătorii auto, numărul mare de ore pe care aceștia le petrec la locul de muncă și nu în ultimul rând stresul cu care aceștia se confruntă, atragem atenția tuturor factorilor implicați să respecte normele legale în materie întrucât abaterile de la aceste norme pot atrage pe de o parte răspunderea contravențională, dar pot genera și consecințe grave ca urmare a producerii de accidente, soldate cu pagube materiale cât și cu pierderi de vieți omenești. Aducem de asemenea în atenție că, în luna noiembrie, inspectorii de muncă au finalizat acțiunile de informare și control în domeniul transportului și distribuției energiei electrice precum și de monitorizare a respectării prevederilor legale care reglementează prevenirea riscurilor profesionale în microîntreprinderi, acțiuni care s-au bucurat de receptivitate din partea angajatorilor, dat fiind caracterul interactiv al acestora”, se arată într-un comunicat de presă al ITM Arad.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.