Copii cu deficiențe de vedere din toată țara s-au bucurat de Festivalul de Cățărat

Copii cu deficiențe de vedere din toată țara s-au bucurat de Festivalul de Cățărat

Zeci de copii cu deficiențe de vedere au practicat escalada și prietenia la cea de-a patra ediție a Festivalului de Cățărat – Puternici Împreună.

Sub deviza “Puternici Împreună”, Asociația Climb Again și Kaufland România au organizat în data de 23 noiembrie cea de-a patra ediție a Festivalului de Cățărat – Puternici Împreună. În cadrul festivalului au urcat la înălțimea celor 5 metri ai pereților de escaladă peste 70 de copii și tineri cu deficiențe de vedere proveniți de la cele 7 școli speciale din toată țară, dar și 22 copii și tineri tipici, care și-au depăsit astfel limitele și au urcat o treaptă nouă în drumul spre independență.

Evenimentul a luat forma unui circuit sportiv: escaladă pe perete vertical, activități specifice unui parc de aventură și tiroliană, toate având ca beneficiari direcți copiii și tinerii cu deficiențe de vedere. Participanții au fost împărțiți în echipe mixte (văzător – nevăzător) și toți copiii au experimentat cele trei circuite, sub supravegherea instructorilor din Lotul Național de Paraclimbing și al voluntarilor.

Mi-a plăcut foarte mult. Mi-a plăcut că am plecat din Târgu Frumos să venim la cățărat în București, la Climb Again. Tot drumul m-am întrebat de unde am să știu că am ajuns sus, la tavan. Mi-a plăcut foarte tare că sus, acolo, am descoperit niște trompete pe care le-am tot apăsat când ajungeam în vârf și toată lumea știa că am mai făcut un traseu”, spune Ionuț, elev de 14 ani de la Liceul Special Moldova.

Toți copiii pe care i-am avut la festival ajung înapoi acasă și își vor dori mai mult. Așa am fost și eu, dar și alți colegi din Lotul Național de Paraclimbing. Poate nu toți vor ajunge în echipa de Lot, dar numai faptul că au urcat până la 5 metri, pe peretele de escaladă, că s-au simțit apreciați și încurajați, înseamnă enorm pentru ei. Orice interacțiune care presupune atenție și grijă aduce, de la sine, doar lucruri bune”, afirmă Răzvan Nedu, Căpitanul Lotului Național de Paraclimbing.

Expunerea la activități sportive de escaladă și interacțiunea cu tineri și copii tipici îi face pe tinerii și copiii cu diverse tipuri de deficiențe de vedere să fie mai încrezători în forțele proprii, le sporește gradul de independență, devin mai mobili și mai descurcăreți. Aceste concluzii vin în urma sondajelor realizate după fiecare ediție de festival.

Încă de la prima ediție a festivalului am fost fermecați de entuziasmul puștilor. Rezultatele studiilor noastre, realizate ante și post fiecare eveniment Climb Again – Puternici Împreună, ne confirmă că escalada este asociată cu cele mai pozitive emoții, energie și motivație. Toți cei care participă la festival au parte de experiențe complete – sport, distracție, incluziune, mobilitate, joacă, și ne spun că evenimentele noastre îi provoacă să facă mai multă mișcare”, afirmă Ana Anton, Manager de Proiect în cadrul Asociației Climb Again.

Asociația Climb Again este o organizație non-guvernamentală afiliată la Federația Română de Alpinism și Escaladă (FRAE). Încă din 2014, Climb Again oferă sesiuni gratuite de terapie prin escaladă, kinetoterapie și consiliere psihologică pentru copii și tineri cu deficiențe, iar rezultatele sunt impresionante.

Primii beneficiari și-au reconfigurat stilul de viață și au realizat lucruri ce păreau imposibile, fie că vorbim despre cei care se simt pregătiți să-și găsească un job, de tinerii nevăzători care și-au învins jena de a ieși în public cu bastonul sau de cei care, acum, fac performanță la competiții naționale și internaționale de paraclimbing.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.