Desfășurare impresionantă de FORȚE în cadrul a 12 PERCHEZIȚII. Ce au descoperit autoritățile

Desfășurare impresionantă de FORȚE în cadrul a 12 PERCHEZIȚII. Ce au descoperit autoritățile

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sprijiniți de structuri din cadrul I.P.J. Arad și I.J.J. Arad, au pus în aplicare la data de 1 decembrie, 12 mandate de percheziții domiciliare. Trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore.

Astfel, în urma perchezițiilor domiciliare desfășurate pe raza județului Arad, polițiștii au descoperit și indisponibilizat 2 arme, aproximativ 45 kg carne de origine animală, o bucată de piele și cap de mistreț, 5 trofee de cerb lopătar și cerb carpatin, 2 trofee de căprior și 3 vehicule tip ATV, susceptibile a proveni din activități infracționale de braconaj cinegetic, informează IPJ Arad.

Totodată, au fost puse în executare 8 mandate de aducere, iar în urma audierilor au fost reținuți pe bază de ordonanță un bărbat de 28 de ani din Chișineu-Criș și doi bărbați de 31 și 49 de ani din Șepreuș, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, urmând a fi dispuse măsurile preventive care se impun de către magistrații Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Activitățile au fost sprijinite de polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Arad, Poliția Municipiului Arad, Poliția Orașului Nădlac, Poliția Orașului Chișineu-Criș, luptători S.A.S, Serviciul Criminalistic și jandarmi din cadrul I.J.J. Arad.

„Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, spun reprezentanții IPJ Arad.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.