COPIL de un an şi cinci luni, ATACAT de o VIPERĂ. Cum a REACŢIONAT şi SUPRAVIEŢUIT micuţul este un MIRACOL!

COPIL de un an şi cinci luni, ATACAT de o VIPERĂ. Cum a REACŢIONAT şi SUPRAVIEŢUIT micuţul este un MIRACOL!

Un copil de numai un an şi cinci luni a supravieţuit miraculos după ce a fost atacat de o viperă. Acesta se juca în curtea casei, în momentul în care şarpele s-a strecurat spre el. Ce a urmat i-a pus pe gânduri pe specialişti, în ceea ce priveşte manifestarea instinctului de autoapărare la vârste fragede. În acest caz, micuţul de numai un an şi cinci luni a reacţionat neaşteptat: l-a muşcat pe şarpe, care a fost ucis, apoi, de câinele familiei.

Întreaga scenă s-a petrecut sub ochii părinţilor, care nici măcar nu au apucat să intervină. Pentru că în învălmăşeala creată exista posibilitatea ca şarpele să-l fi muşcat pe copil, l-au dus de urgenţă la spital, mai ales că avea sânge la gură. Medicii i-au liniştit, însă, spunând că micuţul nu a păţit nimic, sângele de la gură provenind de la şarpe, în urma muşcăturii pe care i-a „administrat-o” cel mic.

„Copilul a muşcat vipera aprope de cap, imobilizând-o, iar asta a împiedicat şarpele să-l muşte. Ori a fost instinctul de autoapărare al micuţului, ori a crezut că este o jucărie”, a explicat un medic al spitalului din Rio Grande do Sul (Brazilia), unde a avut loc incidentul.

Sursa: thesun.co.uk

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.