CORONAVIRUS. Ce se întâmplă cu PREȚURILE la produsele alimentare și nealimentare

CORONAVIRUS. Ce se întâmplă cu PREȚURILE la produsele alimentare și nealimentare

Europarlamentarul Alianței USR PLUS Vlad Botoș a adresat ministrului Economiei, Energiei și Mediului de afaceri o scrisoare prin care cere lămuriri referitor la majorarea prețurilor pe fondul crizei COVID-19.

Actuala criză indusă de coronavirus se manifestă deja în multiple forme, una dintre ele fiind modificarea comportamentului consumatorilor. Temeri legate de potențiala lipsă a unor produse conduc la o sporire a cererii, într-un mod care nu este justificat de consumul real, iar aceasta poate avea impact asupra prețurilor, spune Botoș.

Mă tem că anumiți comercianți sau producători vor încerca să profite de contextul actual pentru a crește prețurile. În lipsa unor justificări economice, acest lucru nu trebuie să se întâmple. Teama și incertitudinea cauzate de pandemie îi fac pe oameni să își dorească mai mult anumite produse, ceea ce este interpretat de unii ca o invitație de a crește prețul. În realitate, tot atâția cartofi se vor consuma, tot atâta ulei, așadar nu vorbim de o cerere suplimentară, care să justifice un preț mai mare. În urma unor sesizări făcute pe adresa cabinetului europarlamentar, referitoare la creșterea prețurilor unor produse alimentare și nealimentare în contextul pandemiei COVID-19, am solicitat ministerului să-mi comunice măsurile întreprinse pentru combaterea speculei și creșterea nejustificată a prețurilor. Este foarte important ca populația să traverseze această criză cu costuri minime, atât în ceea ce privește starea de sănătate dar și din punct de vedere economic. Ne dorim ca recuperarea ulterioară să fie de scurtă durată, așadar avem nevoie de măsuri complexe, care să adreseze toate problemele și care să fie aplicate imediat, declară Vlad Botoș, europarlamentar al Alianței USR PLUS.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.