CORONAVIRUS. Ministrul Sănătății, la o zi după vizita la Arad: „Dacă nu se iau măsuri poate ajunge la nivelul Sucevei”

CORONAVIRUS. Ministrul Sănătății, la o zi după vizita la Arad: „Dacă nu se iau măsuri poate ajunge la nivelul Sucevei”

Nelu Tătar, ministrul Sănătății, a avertizat aseară, la Digi 24, că dacă nu se iau măsuri Aradul ar putea ajunge la nivelul Sucevei în ceea ce privește infectarea populației cu noul coronavirus.

Declarația ministrului vine la numai o zi după ce acesta a vizitat Aradul și a vorbit pe un ton în general optimist despre situația de aici.

„Este o transmitere locală, nu la nivelul Sucevei, dar dacă nu se iau măsuri poate ajunge la nivelul Sucevei. Avem o apropiere și de punctele de trecere de la Nădlac. Acolo avem un aflux important, în care cei care intră, la un moment dat, acuzând fenomene sunt duși la spitalul din Arad. Afluxul este mai mare, dar dacă este foarte bine controlat putem stăpâni și menține ritmul pe care îl avem acum”, a declarat ministrul la Digi 24.

De remarcat, că la Arad erau confirmate, până ieri, 110 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. La capitolul decese din cauza COVID-19, Aradul ocupă locul al doilea după Suceava, cu 11 persoane decedate, la egalitate cu municipiul București.

Citește și:

CORONAVIRUS. Numărul cazurilor EXPLODEAZĂ la Arad! Autorităţile se pregătesc de un SCENARIU de GROAZĂ

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.