Corpul de Control al CJA a verificat felul în care au fost realizate investițiile de la Spitalul Județean

Corpul de Control al CJA a verificat felul în care au fost realizate investițiile de la Spitalul Județean

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad (CJA), și-a trimis Corpul de Control să verifice respectarea contractelor și a investițiilor realizate din fondurile instituției în domeniul sanitar și în cel al infrastructurii rutiere.

Corpul de Control al Consiliului Județean Arad va verifica unele dintre cele mai importante lucrări pe drumurile județene. Este vorba despre reabilitarea drumurilor Sintea Mare – Sepreuș, Gurahonț – Buteni, Sânmartin – Olari-Caporal Alexa, Buteni – Pâncota și Arad – Pâncota.

Misiunea de control vizează documentația care a stat la baza contractelor, respectarea termenelor contractuale asumate de către constructori, certificatele de calitate pentru materialele folosite, lucrările de pe șantiere, respectiv felul în care își respectă constructorii angajamentele asumate prin contract. La lucrările deja încheiate, se verifică actele de recepție și dacă lucrările recepționate sunt corespunzătoare. 

„Eu am promis că vom avea Poliția Lucrărilor, iar Corpul de Control exact asta este. Zilele trecute am încheiat un control la unitățile de învățământ din subordinea Consiliului Județean și un alt control al felului în care au fost realizate investițiile de la Spitalul Județean, din fondurile alocate de Consiliul Județean. De asemenea, s-a discutat cu pacienții despre așteptările legate de actul medical și ceea ce oferă, în realitate, actul medical. Aceste controale nu caută vinovați, ci vrem să ne asigurăm că legea și arădenii sunt respectați, iar acolo unde constatăm că nu sunt, luăm măsurile care se impun. După aceste controale mi s-a spus că punem presiune pe instituții și pe angajați. Da, chiar punem presiune pe ei, să muncească eficient și corect”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

  1. Bun,si care au fost concluziile controlului efectuat ?Ca de vorbe goale,ne-am cam saturat,de circa 15 ani tot auzim acelasi lucru…

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.