Crăciunul sărbătorit de Direcția de Asistență Socială Arad (GALERIE FOTO)

Crăciunul sărbătorit de Direcția de Asistență Socială Arad (GALERIE FOTO)

Direcția de Asistență Socială Arad a organizat în perioada 19-21 decembrie 2018 o serie de acțiuni cu tema Sărbătoare de Crăciun.

Participanții la aceste acțiuni au fost beneficiarii din cadrul centrelor din subordinea DAS, respectiv, copiii de la Centrul Curcubeu, tinerii de la Centrul Creativ, beneficiarii de la Centrul social cu destinație multifuncțională, vârstnicii de la Centrele de zi pentru vârstnici și beneficiarii Adăpostului de noapte.

Pe parcursul celor 3 zile ale evenimentului, centrele au îmbrăcat straie de sărbătoare, fiind pregătite pentru a-și prezenta programele  artistice specifice sărbătorilor de iarnă, concursurile pe diverse teme, dans, desen, competiții diverse, toate acestea fiind acompaniate de acordurile colindelor de Crăciun.

Acest mod de a sărbători împreună cu beneficiarii de asistență socială este o oportunitate de a aduce zâmbete pe chipurile lor, dar și o ocazie pentru aceștia să cânte colinde, să spună poezii și să sărbătorească într-un cadru plăcut sărbătorile de Crăciun.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.