Candidatul Mișcării Populare la Primăria Aradului, Samuel Caba, a împărțit flori doamnelor și domnișoarelor, cu ocazia zilei de 8 Martie. Nu doar arădencelor întâlnite pe stradă, nu doar celor din organizația Mișcării Populare, ci și organizațiilor de femei de la alte partide politice, inclusiv celor de la PSD și PNL.
„Am dorit să dau un semnal în sensul că, indiferent din ce partide politice facem parte, nu trebuie să-i considerăm dușmani pe cei cu care suntem în competiție, ci parteneri de dialog pentru identificarea celor mai bune soluții ale problemelor cu care se confruntă arădenii. Știu, cu o floare nu se face primăvară, dar dacă fiecare încercăm să dăruim o floare, în loc de contre și lovituri sub centură, avem șanse ca, pentru prima dată după Revoluție, în Arad să avem o campanie electorală curată, ca semn al unui altfel de politică, o primăvară a politicii arădene și, de ce nu, a politicii românești, pornită dintr-un oraș european care trebuie și poate să fie etalon. Trebuie să avem o competiție de idei, în urma căreia toți vom avea de câștigat, dar, mai ales, arădenii, pentru că din punctul meu de vedere, cel puțin, cei care vor fi preferați de majoritatea cetățenilor nu vor arunca la coș ideile bune ale celor cu care au fost în competiție, ci le vor pune în aplicare, astfel încât toți alegătorii să fie reprezentați“, a declarat Samuel Caba.
Mult succes domnul Caba! Aveti votul meu!
Un om curat pentru un oras curat! Bafta domnu Caba!