Cum s-a petrecut ACCIDENTUL de la Bârsa în urma căruia un bărbat de 31 de ani a decedat iar alte două persoane au fost rănite

Cum s-a petrecut ACCIDENTUL de la Bârsa în urma căruia un bărbat de 31 de ani a decedat iar alte două persoane au fost rănite

Poliţiştii au dat publicităţii primele informaţii legate de accidentul petrecut între Bârsa şi Buteni, în urma căruia un bărbat de 31 de ani a decedat iar alte două persoane au fost rănite.

„Din primele cercetări efectuate la faţa locului, s-a stabilit că în jurul orei 14,10, un bărbat de 69 de ani, din Ineu, a condus un autoturism dinspre Buteni înspre Bârsa, iar la km 47+325m, în timp ce efectua o manevră de depășire, a intrat în coliziune frontală laterală cu un autoturism condus de un tânăr de 31 de ani, din județul Timiș, care nu se asigurase la efectuarea manevrei de întoarcere.
În urma evenimentului rutier a rezultat decesul conducătorului auto de 31 de ani precum și rănirea gravă a unei femei de 36 de ani, pasageră în autoturismul care efectua manevra de întoarcere.
De asemenea, a fost rănit ușor conducătorul auto în vârstă de 69 de ani.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă precum și vătămare corporală din culpă”, se arată într-o informare transmisă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

Citeşte şi:

NENOROCIRE pe DN79 A: Accident DEOSEBIT de GRAV, soldat cu un MORT! Alte două persoane se zbat între VIAŢĂ şi MOARTE (UPDATE: GALERIE FOTO)

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.