CUM și UNDE puteți face GRATUIT o TOMOGRAFIE computerizată

CUM și UNDE puteți face GRATUIT  o TOMOGRAFIE computerizată

Arădenii care au nevoie de o tomografie computerizată trebuie să știe că pot face gratuit acest examen, în baza unuei trimiteri de la medicul specialist, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

Investigațiile la Computerul Tomograf (CT) sunt printre cele mai căutate servicii medicale oferite de Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. De menționat este faptul că aparatul CT este folosit atât pentru pacienții spitalului, pentru pacienții veniți în regim de urgență la Unitatea de Primire Urgențe dar și pentru persoanele care apelează la această investigație, în urma unei trimiteri de la medicul specialist.

În acest sens, Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală informează persoanele interesate că programările la examenul Computer Tomograf, prin Casa de Asigurări de Sănătate, se realizează începând cu data de 15 a lunii în curs, pentru luna următoare (spre exemplu, dacă doriți să efectuați examenul în luna noiembrie, trebuie să vă programați începând cu data de 15 a lunii octombrie).

Programările se pot face personal, pe baza biletului de trimitere de la medicul specialist, între orele 7.30 și 11, la etajul I, la cabinetul de Radiologie. De asemenea, între orele 11 – 13.30 vă puteți programa telefonic, la numărul de telefon 0257/220.000, interior 165.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.