Şcoala de Sudură Crişan din Arad va oferi cursuri de sudură subacvatică.
Asociaţia Profesională a Sudorilor din România a fost înfiinţată în urmă cu doi ani pe scheletul Şcolii de Sudură Crişan din Arad, şcoală care și-a început activitatea în urmă cu zece ani, având până acum peste 300 de absolvenţi.
Datorită seriozităţii şi profesionalismului lectorilor şi maiştrilor care s-au ocupat de pregătirea sudorilor, aceasta a ajuns să fie recununoscută atât în ţară, cât şi în străinătate. Este de amintit faptul că în anul 2017 a urcat pe podiumul Premiilor Europene pentru Promovarea Firmelor (European Enterprise Promotion Awards – EEPA), eveniment susținut de Uniunea Europeană la Tallinn unde a obţinut locul şase din 34 de ţări participante.
Recent, Şcoala de Sudură din Arad a organizat o dezbatere cu agenţi economici și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă pe tema nevoii tot mai mari de specialiști în sudură subacvatică.
Sudura sub apă, o meserie foarte grea şi periculoasă, a devenit necesară în cazul repaţiilor complexe la podurile metalice auto sau feroviare, baraje etc., mai ales în cazul unor calamităţii naturale, care sunt tot mai des întâlnite,
În acest moment, în România există doar două şcoli unde se învaţă sudura subacvatică, ambele în judeţul Constanţa, care arătându-și disponibilitatea de a acorda spijin Asociației Profesionale a sudorilor în pregătirea meseriei de sudor scafandru.
„Ni s-a părut o provocare şi am decis să facem ofertă educaţională la Arad, prin Şcoala de Sudură Crişan, motiv pentru care am luat legătura cu specialişti din ţară şi străinătate care ne-au promis sprijinul atât material, căt şi tehnic. Ştiu că este o provocare mare, va fi greu, dar rezultatele vor veni după cel putin două serii de cursanţi, respectiv primii 20 de absolvenţi. Aradul are tradiție în industria sudării, la ora actuală produc pentru țară și pentru export vagoane de marfă, vagoane de călători, tramvaie, iar maiștri și sudorii arădeni au fost mereu în pas cu tehnologiile moderne.”, a declarat preşedintele Asociaţiei Profesionale a Sudorior din România, Marin Ioan Crişan.
„Practic sudura de peste 30 de ani, am pornit de la simplu sudor şi am ajuns maistru instructor. Această meserie evoluează și trebuie să ne organizăm în pregătirea specialiștior cu tehnologii moderne. Avem peste 300 de sudori pregătiţi până în acest moment la noi, sudori care lucrează atât în ţară, cât şi în străinătate iar asta ne dă curaj să întroducem şi această specializare și în Arad“, a completat vicepreşedintele Asociaţiei Profesională a Sudorior din România, Gabi Chiţescu.
Sursa foto: Asociaţia Profesională a Sudorilor din România
Lasă un comentariu