CUTREMUR în PSD: Ghiţă, Şova şi Vanghelie, SUSPENDAŢI din partid!

CUTREMUR în PSD: Ghiţă, Şova şi Vanghelie, SUSPENDAŢI din partid!

Liderii PSD s-au reunit, marţi, într-o şedinţă de urgenţă a Biroului Permanent Naţional, la finalul căreia Victor Ponta a anunţat că s-a decis, cu „nu prea multă tensiune”, ca Sebastian Ghiţă, Dan Şova şi Marian Vanghelie să se autosuspende din partid.

„Am reiterat un mesaj foarte clar, apropo de acuzaţiile aduse unor membri ai partidului în această perioadă: să se pună la dispoziţia justiţiei şi, dacă sunt vinovaţi de ceva, să-şi asume responsabilitatea. Decizia lui Hrebenciuc e un semnal foarte clar”, a declarat Victor Ponta.

„În ultimele 24 de ore au fost atacuri de imagine, am discutat foarte clar şi cei care au apărut – Şova, Vanghelie, Ghiţă – toţi trei se vor suspenda din partid. Cei care greşesc, plătesc. Cei care au probleme trebuie să şi le lămurească”, a mai spus Ponta.

Decizia conducerii PSD de a-l suspenda din partid pe Sebastian Ghiță are loc la câteva ore după patronul România TV a cerut public suspendarea din partid a lui Viorel Hrebenciuc și a lui Dan Șova, din cauza scandalului de corupție în care sunt implicați.

„Conform deciziei de la Orăştie enunţată de preşedintele Ponta, cer suspendarea domnilor Şova şi Hrebenciuc din PSD. Victor Ponta vrea sa apere legea şi corectitudinea. Aceşti oameni au greşit în partid. Nu ştiu dacă au greşit şi în faţa legii. Domnul Ponta a spus că cine va face jocuri în PSD va fi exclus. Justiţia trebuie să arate adevărul despre retrocedari. Şi despre Macovei. Şi despre regimul Basescu”, a arătat Sebastian Ghiță într-o declaraţie de presă.

Fostul lider al PSD București Marian Vanghelie, primar al sectorului 5, a fost protagonistul unui incident spectaculos, petrecut zilele trecute în București. Vanghelie s-a certat cu niște paparazzi de la Wowbiz care îl urmăreau prin oraș. „De ce ne urmăriţi, mă? Băă, îl arestăm pe Ghiţă?!!, Bă, f…ti m..ţii m..ii!? Îl arestăm pe Ghiţă, mă? Fu..va m..ţii-n gură cu GHITA şi cu PONTA al vostru! Băă, ştii ce să.. ‘m…îţi rupem picioarele, mă! Fii atent ce-ţi spun: că am şapte maşini pe voi acum, am trimis! Daca vă mai prind o dată, vă bag în spital!”

Viorel Hrebenciuc a demisionat din Parlament iar unii lideri au cerut suspendarea lui, dar şi a lui Dan Şova din PSD, pentru că au complotat împotriva lui Victor Ponta.

Foto: victorponta.ro

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.