Se anunţă bătălie mare pentru un loc în Consiliul de Administraţie al Societăţii de Investiţii Financiare Banat-Crişana (SIF1).
Foştii parlamentari Adrian Niţu şi Ovidiu Marian şi Daniela Sabău – economist, fost director al SC Târguri Oboare Pieţe SA şi, în trecut, angajată a SIF, sunt cei mai cunoscuţi arădenilor dintre toţi cei care candidează pentru respectivul post. Aceştia sunt într-o companie selectă, printre cei care-şi doresc funcţia numărându-se Bogdan Drăgoi, fost consilier al preşedintelui Traian Băsescu în perioada 2012 – 2014, ministru al Finanţelor in Guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu în perioada februarie – mai 2012 şi secretar de stat în Ministerul Finanţelor în ianuarie 2009 – februarie 2012, Grigore Chiş – directorul general al SSIF Broker Cluj-Napoca, Augustin Dănilă – fost director de dezvoltare şi în prezent broker la SSIF Broker Cluj-Napoca, Dobrescu Cătălin – directorul de tranzacţionare al SIF Banat-Crişana, Dumitru Laviniu Beze – preşedintele Asociaţiei Investitorilor pe Piaţa de Capital, şi Mircea Oancea – director general al Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private şi fost preşedinte şi director general adjunct în cadrul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.
Şi-au anunţat candidaturile şi avocatul Octavian Avramoiu – fost şef de cabinet al lui Bogdan Drăgoi în perioada în care acesta a fost ministru, Cornelia Costinaş – manager al sucursalei din Cluj a SIF Banat-Crişana, Dan Weiler – consultant independent şi membru în CA la mai multe societăţi, Mihai Buliga – preşedintele CA al SSIF Broker Cluj-Napoca, Ionel Ciucioi – preşedintele CA al Vrancart Adjud (VNC), companie controlată de SIF Banat-Crişana, precum şi Adrian Mitroi – lector la ASE.
De remarcat, că DIICOT a demarat în decembrie 2014 o anchetă privind delapidarea patrimoniului SIF Banat-Crişana şi SIF Muntenia (SIF4), precum şi pentru manipularea pieţei de capital.
ce sa caute penalii ala in CA ? singurul care merita in Arad este Ciupe Ionel, de profesie patron.
Ov. marian?!?!??!! dupa ce a distrus SIF-urile? asta chiar are tupeu
Ciupe merita dupa ce si-a rezolvat nevasta acu ca ramane fara mandat de consilier…. merita si el ceva, ura si la mai mare
Bravo si felicitari d-nule Ionel Ciupe, desi nu esti pomenit in articol se pare ca tu contezi din ce in ce mai mult