Copiii din cadrul Centrului pentru tineret din Ineu, Arad, au primit joi, 14 iulie 2016, daruri constând în articole vestimentare şi cărţi religioase. Articolele de îmbrăcăminte au fost dăruite de instituţii de drept privat de specialitate, care manifestă solidaritate cu activităţile social-filantropice ale Arhiepiscopiei Aradului.
Acţiunea desfăşurată de Arhiepiscopia Aradului a avut binecuvântarea Chiriarhul locului, Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, şi a fost posibilă datorită colaborării cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad şi conducerea Centrului pentru tineret din Ineu, a implicării directe a domnului Sorin Roșca (Inspector DGASPC – Arad) şi a doamnei Igaş Rodica (Coordonator compartiment Ineu).
Arhim. Teofan Mada, vicar administrativ eparhial, coordonator de proiect
Lasă un comentariu